Broșteni așteaptă banii promiși
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
Municipiul Botoșani are 59 de adăposturi de protecție civilă, însă doar aproximativ jumătate dintre acestea ar putea fi folosite în condiții corespunzătoare. Unele spații sunt afectate de infiltrații și probleme ale rețelelor de apă și canalizare, iar altele au ajuns să fie folosite de locatari ca depozite. Autoritățile spun că situația este complicată și de regimul juridic al unor adăposturi.
În evidențele Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Botoșani figurează 59 de adăposturi de protecție civilă, aflate atât în proprietate publică, cât și privată. Reprezentanții SVSU spun însă că doar aproximativ jumătate dintre acestea sunt utilizabile în adevăratul sens al cuvântului. În unele adăposturi, spațiile de protecție civilă au ajuns să fie folosite drept depozite. Cutii, haine, cauciucuri, borcane, biciclete și alte obiecte sunt păstrate în încăperi care ar trebui să poată fi eliberate rapid în cazul unei situații de urgență. În cazul unor construcții mai noi, situația este diferită. Adăposturile sunt proiectate potrivit cerințelor actuale și pot avea uși speciale, sisteme de filtrare a aerului, grupuri sanitare, instalații electrice și spații compartimentate. Reprezentanții SVSU spun că, în anumite cazuri, construirea unor adăposturi noi ar putea fi mai eficientă decât modernizarea celor vechi. Problemele nu sunt specifice doar municipiului Botoșani. Potrivit reprezentanților SVSU, o mare parte din infrastructura de protecție civilă din România a fost realizată înainte de anii '90, după normativele valabile la momentul respectiv. În cazul Botoșaniului, cele 59 de adăposturi din evidențe ascund două realități: spații vechi, unele afectate de infiltrații și probleme ale utilităților, dar și construcții noi, dotate potrivit standardelor actuale. Întrebarea este câte dintre aceste adăposturi pot fi folosite efectiv și cât de repede ar putea fi pregătite pentru protejarea populației.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
PSD Suceava ar putea avea 4–5 variante pentru Primăria Suceava în 2028. Declarația a fost făcută de Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava...
Comuna Moara trece printr-un amplu proces de dezvoltare. Peste 7 milioane de euro sunt investiți în modernizarea infrastructurii rutiere și în construirea uno...
Partidele politice pot fi executate silit pentru datorii la bugetul de stat, la fel ca persoanele fizice și companiile, însă aplicarea popririlor sau a sechestrelor...
Mai întâi informarea, apoi, dacă este cazul, controlul fiscal. Aceasta este abordarea pe care ANAF o promovează printr-un nou program național de conformare,...
Viceprimarul municipiului Suceava, Dan Ioan Cușnir, a fost exclus din PSD. Decizia a fost luată joi, în cadrul unei ședințe a organizației municipale. Potrivit info...