Broșteni așteaptă banii promiși
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
O anexă gospodărească situată pe strada Broșteni din municipiul Fălticeni a fost cuprinsă de flăcări, luni seară. Potrivit pompierilor, incendiul ar fi fost provocat intenționat.
Alarma s-a dat după ce focul a cuprins anexa, iar flăcările violente s-au extins, fiind vizibile de la sute de metri distanță. Incendiul s-a extins și la vegetația din jurul construcției.
Flăcările au afectat aproximativ 70 de metri pătrați din anexă și alți aproximativ 50 de metri pătrați de vegetație din zonă.
La fața locului au intervenit, de urgență, mai multe autospeciale din cadrul Detașamentului de Pompieri Fălticeni. Pompierii au localizat incendiul și au acționat pentru lichidarea acestuia.
Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
PSD Suceava ar putea avea 4–5 variante pentru Primăria Suceava în 2028. Declarația a fost făcută de Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava...
Comuna Moara trece printr-un amplu proces de dezvoltare. Peste 7 milioane de euro sunt investiți în modernizarea infrastructurii rutiere și în construirea uno...
Partidele politice pot fi executate silit pentru datorii la bugetul de stat, la fel ca persoanele fizice și companiile, însă aplicarea popririlor sau a sechestrelor...
Mai întâi informarea, apoi, dacă este cazul, controlul fiscal. Aceasta este abordarea pe care ANAF o promovează printr-un nou program național de conformare,...
Viceprimarul municipiului Suceava, Dan Ioan Cușnir, a fost exclus din PSD. Decizia a fost luată joi, în cadrul unei ședințe a organizației municipale. Potrivit info...