Broșteni așteaptă banii promiși
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
Ministerul Sănătății pregătește lansarea unui nou program național care vizează extinderea accesului la servicii stomatologice în sistemul public. Este vorba despre programul AP-STOMA, prin care vor fi finanțate cabinete stomatologice în spitalele de stat.
Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care a precizat că programul va fi aprobat odată cu bugetul de stat pentru acest an. Potrivit oficialului, prin AP-STOMA, pacienții vor putea beneficia de tratamente stomatologice direct în unități sanitare publice, atât în regim ambulatoriu, cât și prin spitalizare de zi. Programul include inclusiv intervenții realizate cu anestezie generală, o facilitate importantă mai ales pentru cazurile complexe. Inițiativa se adresează atât copiilor, cât și adulților, și are ca scop creșterea accesului la servicii stomatologice, în condițiile în care, în prezent, aceste tratamente sunt limitate în sistemul public.
„Odată cu aprobarea bugetului de stat, vom aproba și programul AP-STOMA, prin care Ministerul Sănătății va finanța direct cabinete stomatologice în spitalele publice. Ne dorim ca pacienții, atât copii, cât și adulți, să aibă acces la tratamente stomatologice, inclusiv în regim de spitalizare de zi și cu anestezie generală.”
a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.
Autoritățile susțin că programul ar putea contribui la reducerea inegalităților în accesul la servicii medicale și la îmbunătățirea stării de sănătate orală a populației.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
PSD Suceava ar putea avea 4–5 variante pentru Primăria Suceava în 2028. Declarația a fost făcută de Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava...
Comuna Moara trece printr-un amplu proces de dezvoltare. Peste 7 milioane de euro sunt investiți în modernizarea infrastructurii rutiere și în construirea uno...
Partidele politice pot fi executate silit pentru datorii la bugetul de stat, la fel ca persoanele fizice și companiile, însă aplicarea popririlor sau a sechestrelor...
Mai întâi informarea, apoi, dacă este cazul, controlul fiscal. Aceasta este abordarea pe care ANAF o promovează printr-un nou program național de conformare,...
Viceprimarul municipiului Suceava, Dan Ioan Cușnir, a fost exclus din PSD. Decizia a fost luată joi, în cadrul unei ședințe a organizației municipale. Potrivit info...