Broșteni așteaptă banii promiși
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Suceava organizează, în perioada 9–13 februarie, proiectul educațional „Zilele CJRAE Suceava”, un eveniment dedicat promovării serviciilor de consiliere psihopedagogică, logopedie și sprijin educațional adresate elevilor, părinților și cadrelor didactice din județ.
În cadrul deschiderii oficiale a evenimentului, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Suceava a marcat 20 de ani de activitate în sprijinul comunității școlare. Directorul instituției, prof. Adriana Nichitean, a prezentat parcursul și evoluția CJRAE, subliniind rolul esențial al serviciilor oferite în dezvoltarea elevilor.
La eveniment, a fost prezent și vicepreședintele Consiliul Județean Suceava, Nicolae Robu, care a declarat că administrația județeană analizează identificarea unei alternative pentru un nou sediu al CJRAE Suceava, adaptat nevoilor actuale ale instituției.
Inspectorul școlar general adjunct al Inspectoratul Școlar Județean Suceava, prof. Petru Crăciun, a făcut apel la cadrele didactice să utilizeze metode moderne de predare, subliniind rolul centrului în sprijinirea elevilor cu cerințe educaționale.
Totodată, inspectorul de specialitate pentru învățământ special, Ciprian Manolache, a precizat că numărul elevilor cu cerințe educaționale speciale a crescut, comparativ cu anul precedent.
Pe parcursul săptămânii, „Zilele CJRAE Suceava” vor continua cu o serie de activități tematice: o masă rotundă dedicată colaborării interinstituționale, incluziunii și prevenirii abandonului școlar, ateliere interactive pentru părinți, cadre didactice și specialiști, un curs de mentorat destinat sprijinirii femeilor din grupuri vulnerabile, precum și activități de networking și schimb de bune practici. Activitățile se desfășoară atât la sediul CJRAE Suceava, cât și în unitățile de învățământ care găzduiesc cabinete de asistență psihopedagogică, terapie logopedică și sprijin educațional.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
PSD Suceava ar putea avea 4–5 variante pentru Primăria Suceava în 2028. Declarația a fost făcută de Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava...
Comuna Moara trece printr-un amplu proces de dezvoltare. Peste 7 milioane de euro sunt investiți în modernizarea infrastructurii rutiere și în construirea uno...
Partidele politice pot fi executate silit pentru datorii la bugetul de stat, la fel ca persoanele fizice și companiile, însă aplicarea popririlor sau a sechestrelor...
Mai întâi informarea, apoi, dacă este cazul, controlul fiscal. Aceasta este abordarea pe care ANAF o promovează printr-un nou program național de conformare,...
Viceprimarul municipiului Suceava, Dan Ioan Cușnir, a fost exclus din PSD. Decizia a fost luată joi, în cadrul unei ședințe a organizației municipale. Potrivit info...