Broșteni așteaptă banii promiși
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
Consiliul Județean Suceava a scos la licitație modernizarea unui nou drum județean important. Este vorba despre DJ 208, pe tronsonul Dolhasca – Dolhești – Preutești – Hârtop, o șosea de peste 17 kilometri care face legătura cu zona Fălticeni și viitoarea Autostradă A7.
Anunțul de participare a fost deja publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, iar firma care va câștiga contractul va avea la dispoziție 16 luni pentru finalizarea investiției. Trei luni sunt prevăzute pentru proiectare, iar 13 luni pentru execuția lucrărilor. Proiectul include refacerea completă a structurii rutiere, amenajarea șanțurilor pentru evacuarea apelor pluviale, modernizarea podurilor și podețelor, dar și realizarea trotuarelor, acceselor către proprietăți și stațiilor de autobuz. În cadrul investiției vor fi construite aproape 15 kilometri de șanțuri pereate, peste 360 de podețe de acces, 66 de drumuri laterale amenajate și 14 stații de autobuz. De asemenea, va fi construit un pod nou și vor fi reabilitate alte două poduri existente. Reprezentanții administrației județene susțin că modernizarea DJ 208 este una dintre investițiile strategice pentru conectarea localităților din zonă la viitoarea Autostradă A7 și pentru creșterea siguranței rutiere.
„Modernizarea drumurilor județene rămâne una dintre prioritățile noastre. DJ 208 este un drum important pentru comunitățile din această zonă și pentru legătura cu viitoarea Autostradă A7. În ultima săptămână am scos la licitație mai multe investiții majore în infrastructura rutieră a județului Suceava și continuăm acest ritm pentru a recupera întârzierile din ultimii ani.”
a declarat Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
PSD Suceava ar putea avea 4–5 variante pentru Primăria Suceava în 2028. Declarația a fost făcută de Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava...
Comuna Moara trece printr-un amplu proces de dezvoltare. Peste 7 milioane de euro sunt investiți în modernizarea infrastructurii rutiere și în construirea uno...
Partidele politice pot fi executate silit pentru datorii la bugetul de stat, la fel ca persoanele fizice și companiile, însă aplicarea popririlor sau a sechestrelor...
Mai întâi informarea, apoi, dacă este cazul, controlul fiscal. Aceasta este abordarea pe care ANAF o promovează printr-un nou program național de conformare,...
Viceprimarul municipiului Suceava, Dan Ioan Cușnir, a fost exclus din PSD. Decizia a fost luată joi, în cadrul unei ședințe a organizației municipale. Potrivit info...