Broșteni așteaptă banii promiși
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
Directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol, a anunțat că întregul drum expres Suceava – Siret este în licitație.
Declarație CRISTIAN PISTOL – DIRECTOR CNAIR
„Așa cum am promis, am făcut ultimul pas procedural pentru lansarea completă a celor 55,7 km ai acestui drum expres vital pentru nordul României și pentru securitatea europeană. Anunțul de participare pentru construcția Lotului 3 (Bălcăuți – Siret) a fost publicat, stabilind data de 12.02.2026 ca termen limită pentru depunerea ofertelor”.
Cristian Pistol a adăugat că proiectul pentru lotul 3 presupune proiectarea și execuția a 12,65 km de drum expres nou, modernizarea unui sector de 1,45 km din DN2 și ca premieră, modernizarea a 15 km din drumul național M19 de pe teritoriul Ucrainei. Valoare estimată a investiției este de 1,55 miliarde lei (fără TVA), durata de proiectare de 12 lui și 30 de luni pentru execuția lucrărilor. În ceea ce privește situația loturilor 1 și 2 între Suceava și Bălcăuți, Cristian Pistol a spus că pentru acestea data limită pentru depunerea ofertelor este 30 ianuarie 2026. Lotul 1 (Suceava – Dărmănești) are 18,6 km, cu o valoare de 2,30 miliarde lei (fără TVA), iar locul 2 (Dărmănești – Bălcăuți), are o lungime de 24,45 km, cu o valoare de 1,88 miliarde lei (fără TVA).
Declarație CRISTIAN PISTOL – DIRECTOR CNAIR
„Este o miză care depășește asfaltul. Întregul proiect, cu o valoare totală de 5,73 miliarde lei, are un rol dual (civil și militar). Este finanțat prin Instrumentul SAFE (Acțiunea pentru securitatea Europei), în conformitate cu noul Regulament (UE) 2025/1106. România nu construiește doar drumuri; construim un coridor de stabilitate și consolidăm industria europeană de apărare. Prin acest proiect, Suceava și Siret devin puncte cheie pe harta strategică a continentului. Mergem înainte cu proiectele strategice pentru România și pentru Uniunea Europeană”.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
PSD Suceava ar putea avea 4–5 variante pentru Primăria Suceava în 2028. Declarația a fost făcută de Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava...
Comuna Moara trece printr-un amplu proces de dezvoltare. Peste 7 milioane de euro sunt investiți în modernizarea infrastructurii rutiere și în construirea uno...
Partidele politice pot fi executate silit pentru datorii la bugetul de stat, la fel ca persoanele fizice și companiile, însă aplicarea popririlor sau a sechestrelor...
Mai întâi informarea, apoi, dacă este cazul, controlul fiscal. Aceasta este abordarea pe care ANAF o promovează printr-un nou program național de conformare,...
Viceprimarul municipiului Suceava, Dan Ioan Cușnir, a fost exclus din PSD. Decizia a fost luată joi, în cadrul unei ședințe a organizației municipale. Potrivit info...