Broșteni așteaptă banii promiși
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
O dubă care circula pe o stradă din Rădăuți a fost oprită miercuri de polițiști, după ce oamenii legii aveau informații că șoferul ar transporta piese auto provenite de pe piața neagră.
La volanul dubei se afla un bărbat în vârstă de 37 de ani. Acesta a fost tras pe dreapta, iar în urma controlului, polițiștii au descoperit mai multe piese auto, de diferite modele, inscripționate cu mărci cunoscute. Șoferul nu a putut prezenta documente care să ateste proveniența mărfii, precum avize de însoțire a mărfii sau alte acte justificative.
În urma inventarierii, polițiștii au identificat 246 de piese auto, cu o valoare estimată la aproximativ 25.000 de euro. Bunurile au fost ridicate în vederea expertizării și dispunerii măsurilor legale, inclusiv a confiscării, dacă se va impune.
De asemenea, duba folosită pentru transport, evaluată la aproximativ 20.000 de euro, a fost indisponibilizată de polițiști.
Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare”.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
PSD Suceava ar putea avea 4–5 variante pentru Primăria Suceava în 2028. Declarația a fost făcută de Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava...
Comuna Moara trece printr-un amplu proces de dezvoltare. Peste 7 milioane de euro sunt investiți în modernizarea infrastructurii rutiere și în construirea uno...
Partidele politice pot fi executate silit pentru datorii la bugetul de stat, la fel ca persoanele fizice și companiile, însă aplicarea popririlor sau a sechestrelor...
Mai întâi informarea, apoi, dacă este cazul, controlul fiscal. Aceasta este abordarea pe care ANAF o promovează printr-un nou program național de conformare,...
Viceprimarul municipiului Suceava, Dan Ioan Cușnir, a fost exclus din PSD. Decizia a fost luată joi, în cadrul unei ședințe a organizației municipale. Potrivit info...