Broșteni așteaptă banii promiși
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
Elevii din Suceava pot obține abonamente gratuite pentru transportul public fără să mai aducă adeverințe sau carnetul de elev, dacă școala a transmis deja lista oficială către TPL. Până acum, 11 unități de învățământ au trimis aceste liste. Conducerea societății TPL le recomandă părinților și elevilor să evite aglomerația, mai ales că vechile carduri rămân valabile pe tot parcursul lunii septembrie.
La punctele de vânzare TPL se pot prezenta deja elevii de la Colegiile Naționale „Mihai Eminescu” și „Ștefan cel Mare”, Colegiul Tehnic „Petru Mușat”, Liceul „Natanael”, Liceul Teoretic „Filadelfia”, precum și de la mai multe școli gimnaziale din municipiu. Lista include și Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir”. Pentru elevii din aceste unități este suficient un act de identitate al elevului sau al unuia dintre părinți. Pentru elevii ale căror școli nu au transmis încă listele, TPL solicită, deocamdată, dovada calității de elev – o adeverință de la școală sau carnetul de elev vizat. Conducerea TPL spune însă că elevii nu trebuie să se grăbească să-și schimbe cardurile. Cele utilizate anul trecut pot fi folosite pe tot parcursul lunii septembrie, chiar dacă apar ca expirate. Pentru a reduce cozile, TPL a prelungit, în această săptămână, programul principalelor puncte de vânzare. Ghișeele din Obcini, Centru și Orizont sunt deschise până la ora 19:00. Punctul de la Gara Burdujeni rămâne disponibil pentru eliberarea abonamentelor, dar nu are program prelungit. Pentru elevii din zona metropolitană, solicitările sunt centralizate prin școli, iar abonamentele sunt distribuite tot prin intermediul unităților de învățământ. TPL anunță că lista unităților de învățământ va fi actualizată pe măsură ce sunt primite și procesate noile liste.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
PSD Suceava ar putea avea 4–5 variante pentru Primăria Suceava în 2028. Declarația a fost făcută de Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava...
Comuna Moara trece printr-un amplu proces de dezvoltare. Peste 7 milioane de euro sunt investiți în modernizarea infrastructurii rutiere și în construirea uno...
Partidele politice pot fi executate silit pentru datorii la bugetul de stat, la fel ca persoanele fizice și companiile, însă aplicarea popririlor sau a sechestrelor...
Mai întâi informarea, apoi, dacă este cazul, controlul fiscal. Aceasta este abordarea pe care ANAF o promovează printr-un nou program național de conformare,...
Viceprimarul municipiului Suceava, Dan Ioan Cușnir, a fost exclus din PSD. Decizia a fost luată joi, în cadrul unei ședințe a organizației municipale. Potrivit info...