Broșteni așteaptă banii promiși
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
UPDATE 18:00 - Medicii au declarat și decesul bărbatului de 45 de ani.
O femeie de 42 de ani a fost ucisă de concubin, marți după-amiază, în apartamentul unui bloc din Roman, județul Neamț. Alarma a fost dată puțin după ora 15:00, când polițiștii au fost alertați prin 112 cu privire la agresiune. Bărbatul, în vârstă de 45 de ani, ar fi atacat-o pe femeie cu un obiect înțepător, iar ulterior ar fi intenționat să își agreseze și copilul minor, în vârstă de doar 15 ani.
Oamenii legii ajunși de urgență la fața locului l-au găsit pe minorul de 15 ani și l-au preluat. Salvatorii nu au mai putut face nimic pentru femeia de 42 de ani și au fost nevoiți să declare decesul acesteia.
Bărbatul care ar fi recurs la gestul extrem a încercat să se sinucidă imediat după faptă și s-ar fi aruncat de la etajul al patrulea al blocului. El a fost preluat de urgență de medici și transportat la spital.
Procurorii au deschis o anchetă și fac cercetări la locul faptei pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia, precum și de la ce ar fi pornit conflictul.
Femicidul înregistrat marți este al 29-lea caz raportat în România de la începutul anului 2026. Anul trecut, în țara noastră au fost înregistrate 52 de cazuri de femicid, potrivit datelor menționate în acest caz.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
PSD Suceava ar putea avea 4–5 variante pentru Primăria Suceava în 2028. Declarația a fost făcută de Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava...
Comuna Moara trece printr-un amplu proces de dezvoltare. Peste 7 milioane de euro sunt investiți în modernizarea infrastructurii rutiere și în construirea uno...
Partidele politice pot fi executate silit pentru datorii la bugetul de stat, la fel ca persoanele fizice și companiile, însă aplicarea popririlor sau a sechestrelor...
Mai întâi informarea, apoi, dacă este cazul, controlul fiscal. Aceasta este abordarea pe care ANAF o promovează printr-un nou program național de conformare,...
Viceprimarul municipiului Suceava, Dan Ioan Cușnir, a fost exclus din PSD. Decizia a fost luată joi, în cadrul unei ședințe a organizației municipale. Potrivit info...