Broșteni așteaptă banii promiși
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
Polițiștii botoșăneni au făcut controale, luni, pe mai multe artere din municipiul din Botoșani. Oamenii legii au verificat dacă cei care fac lucrările respectă legislația rutieră. 8 lucrări au fost verificate în cadrul acțiunii de la începutul săptămânii, iar 3 dintre firmele care fac lucrări au fost amendate cu sancțiuni de aproximativ 12.000 de lei din cauză că nu au semnalizat corespunzător zonele în care se fac lucrări pe partea carosabilă.
În cadrul aceleiași acțiuni polițiștii au descoperit și două zone în care se fac lucrări, însă nu sunt semnalizate rutier ca atare.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
PSD Suceava ar putea avea 4–5 variante pentru Primăria Suceava în 2028. Declarația a fost făcută de Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava...
Comuna Moara trece printr-un amplu proces de dezvoltare. Peste 7 milioane de euro sunt investiți în modernizarea infrastructurii rutiere și în construirea uno...
Partidele politice pot fi executate silit pentru datorii la bugetul de stat, la fel ca persoanele fizice și companiile, însă aplicarea popririlor sau a sechestrelor...
Mai întâi informarea, apoi, dacă este cazul, controlul fiscal. Aceasta este abordarea pe care ANAF o promovează printr-un nou program național de conformare,...
Viceprimarul municipiului Suceava, Dan Ioan Cușnir, a fost exclus din PSD. Decizia a fost luată joi, în cadrul unei ședințe a organizației municipale. Potrivit info...