Broșteni așteaptă banii promiși
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
Podul peste râul Moldova pare să fi intrat într-un adevărat „serial” al reparațiilor. După mai multe materiale realizate de-a lungul timpului despre gropile apărute pe carosabil, problema a fost rezolvată odată cu temperaturile mai ridicate. Angajații DRDP au turnat un strat de asfalt.
Pe 13 februarie, porțiunea afectată a fost reparată cu mixtură stocabilă, iar carosabilul părea din nou în stare bună pentru traficul zilnic. Bucuria a fost însă de scurtă durată.
La doar 16 zile, când am revenit la fața locului pentru a verifica situația, asfaltul era deja deteriorat, iar zona arăta din nou cu gropi și denivelări apărute în stratul proaspăt turnat.
Am revenit în zonă și pe 14 martie, iar de această dată gropile erau acoperite cu un nou strat de asfalt, iar carosabilul arăta din nou în stare bună. Nu este clar exact când a fost realizată intervenția.
Rămâne de văzut dacă de această dată reparația va rezista mai mult sau dacă „puzzle-ul” podului peste Moldova va avea nevoie, din nou, de alte piese în perioada următoare.
circu vasile
15 Mar 2026, 13:38super
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
PSD Suceava ar putea avea 4–5 variante pentru Primăria Suceava în 2028. Declarația a fost făcută de Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava...
Comuna Moara trece printr-un amplu proces de dezvoltare. Peste 7 milioane de euro sunt investiți în modernizarea infrastructurii rutiere și în construirea uno...
Partidele politice pot fi executate silit pentru datorii la bugetul de stat, la fel ca persoanele fizice și companiile, însă aplicarea popririlor sau a sechestrelor...
Mai întâi informarea, apoi, dacă este cazul, controlul fiscal. Aceasta este abordarea pe care ANAF o promovează printr-un nou program național de conformare,...
Viceprimarul municipiului Suceava, Dan Ioan Cușnir, a fost exclus din PSD. Decizia a fost luată joi, în cadrul unei ședințe a organizației municipale. Potrivit info...