Broșteni așteaptă banii promiși
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
Accesul la Bucovina Motorfest 2026 va fi mai ușor în perioada 31 iulie – 2 august, după ce organizatorii au introdus o linie specială de autobuz între stația Centru și Cetatea de Scaun a Sucevei, destinată publicului festivalului.
Autobuzele vor pleca din stația Centru și vor ajunge la Cetatea de Scaun, cu plecări programate din oră în oră, zilnic, între 17:00 și 00:00. În cazul unui număr mare de participanți, organizatorii anunță că programul de transport poate continua până la ora 01:00.
Linia specială a fost introdusă pentru a facilita accesul publicului la festival și pentru a reduce aglomerația din zona evenimentului. Serviciul este asigurat în parteneriat cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Transport Metropolitan Suceava”, al cărei sprijin a făcut posibilă implementarea acestei facilități în cadrul ediției din acest an a Bucovina Motorfest.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
PSD Suceava ar putea avea 4–5 variante pentru Primăria Suceava în 2028. Declarația a fost făcută de Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava...
Comuna Moara trece printr-un amplu proces de dezvoltare. Peste 7 milioane de euro sunt investiți în modernizarea infrastructurii rutiere și în construirea uno...
Partidele politice pot fi executate silit pentru datorii la bugetul de stat, la fel ca persoanele fizice și companiile, însă aplicarea popririlor sau a sechestrelor...
Mai întâi informarea, apoi, dacă este cazul, controlul fiscal. Aceasta este abordarea pe care ANAF o promovează printr-un nou program național de conformare,...
Viceprimarul municipiului Suceava, Dan Ioan Cușnir, a fost exclus din PSD. Decizia a fost luată joi, în cadrul unei ședințe a organizației municipale. Potrivit info...