Broșteni așteaptă banii promiși
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
Lucrările la noul parc „Regina Maria” din comuna Ipotești se desfășoară într-un ritm susținut recepția parțială fiind programată la finalul lunii august sau cel târziu la începutul lunii septembrie. Anunțul a fost făcut de primarul Dumitru Gulei.
Noul parc de la Ipotești va fi finalizat cu excepția scărilor care vor face legătura către parcările pentru autoturisme, acestea urmând să fie realizate după finalizarea lucrărilor la drumul din zonă. Investiția este realizată de o asocierea de firme sucevene, desemnată câștigătoare în urma licitației organizate de Primăria Ipotești. Parcul „Regina Maria” se întinde pe o suprafață de aproximativ 1,5 hectare, în zona străzii Mihail Sadoveanu, și va include alei pietonale, piste de biciclete în jurul întregii zone, un foișor, loc de joacă pentru copii, spații dotate cu echipamente sportive, iluminat public cu panouri fotovoltaice, precum și o parcare cu 60 de locuri. Valoarea investiției este de aproape 2 milioane de lei, fondurile provenind de la bugetul local al comunei Ipotești. În paralel, Primăria Ipotești are un proiect amplu pentru consolidarea drumului din fața parcului, pe strada Mihail Sadoveanu, pe o porțiune de peste 500 de metri, până la strada Ștefan cel Mare. Lucrările sunt considerate complexe, deoarece presupun realizarea unei fundații de aproximativ 1,5 metri pentru stabilizarea terenului. Investiția în modernizarea acestui drum se ridică la aproximativ 5 milioane de lei.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
PSD Suceava ar putea avea 4–5 variante pentru Primăria Suceava în 2028. Declarația a fost făcută de Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava...
Comuna Moara trece printr-un amplu proces de dezvoltare. Peste 7 milioane de euro sunt investiți în modernizarea infrastructurii rutiere și în construirea uno...
Partidele politice pot fi executate silit pentru datorii la bugetul de stat, la fel ca persoanele fizice și companiile, însă aplicarea popririlor sau a sechestrelor...
Mai întâi informarea, apoi, dacă este cazul, controlul fiscal. Aceasta este abordarea pe care ANAF o promovează printr-un nou program național de conformare,...
Viceprimarul municipiului Suceava, Dan Ioan Cușnir, a fost exclus din PSD. Decizia a fost luată joi, în cadrul unei ședințe a organizației municipale. Potrivit info...