Broșteni așteaptă banii promiși
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
Ministerul Educației și Cercetării a transmis unităților de învățământ că activitățile didactice pentru elevii care nu participă la simulările examenelor naționale trebuie să se desfășoare în mod corespunzător, potrivit unei proceduri oficiale privind organizarea simulărilor pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat 2026.
Conform documentului, școlile trebuie să adopte măsuri pentru ca programul elevilor care nu sunt implicați în aceste simulări să fie organizat corespunzător. Orarul acestor activități va fi stabilit de consiliul de administrație al fiecărei unități de învățământ.
În același timp, organizarea simulărilor are loc pe fondul unor tensiuni în sistemul educațional. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” le-au transmis profesorilor să nu semneze documente prin care își asumă participarea la organizarea simulărilor din luna martie, invocând presiuni asupra cadrelor didactice.
Potrivit sindicatelor, consultările interne privind posibilitatea declanșării unei greve arată un nivel ridicat de nemulțumire în rândul profesorilor. Un chestionar realizat de Federația „Spiru Haret”, la care au răspuns peste 17.000 de angajați din sistem, indică faptul că peste 74% dintre respondenți ar fi dispuși să participe la o formă de protest.
Simulările examenelor naționale sunt programate în luna martie.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
PSD Suceava ar putea avea 4–5 variante pentru Primăria Suceava în 2028. Declarația a fost făcută de Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava...
Comuna Moara trece printr-un amplu proces de dezvoltare. Peste 7 milioane de euro sunt investiți în modernizarea infrastructurii rutiere și în construirea uno...
Partidele politice pot fi executate silit pentru datorii la bugetul de stat, la fel ca persoanele fizice și companiile, însă aplicarea popririlor sau a sechestrelor...
Mai întâi informarea, apoi, dacă este cazul, controlul fiscal. Aceasta este abordarea pe care ANAF o promovează printr-un nou program național de conformare,...
Viceprimarul municipiului Suceava, Dan Ioan Cușnir, a fost exclus din PSD. Decizia a fost luată joi, în cadrul unei ședințe a organizației municipale. Potrivit info...