Broșteni așteaptă banii promiși
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
Județul Iași se situează peste media țării în privința rezultatelor obținute la Evaluarea Națională. Aproape 80% dintre absolvenții de gimnaziu au obținut medii de promovare, iar una dintre cele șapte medii de 10 din România a fost obținută de o elevă din Iași.
O performanță deosebită a fost înregistrată la Colegiul Național „Costache Negruzzi”, unde eleva Cezara Ștefaniu a obținut media generală 10, fiind unul dintre cei doar șapte elevi din întreaga țară care au încheiat examenul cu punctaj maxim.
De asemenea, Cezara menționează că matematica a reprezentat prima sa pasiune. Profesorii Cezarei spun că performanța elevei reprezintă un motiv de mândrie și o mare bucurie pentru întregul colectiv al colegiului.
În total, 6.339 de elevi au fost prezenți la ambele probe, ceea ce înseamnă o rată de participare de aproape 98%.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
PSD Suceava ar putea avea 4–5 variante pentru Primăria Suceava în 2028. Declarația a fost făcută de Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava...
Comuna Moara trece printr-un amplu proces de dezvoltare. Peste 7 milioane de euro sunt investiți în modernizarea infrastructurii rutiere și în construirea uno...
Partidele politice pot fi executate silit pentru datorii la bugetul de stat, la fel ca persoanele fizice și companiile, însă aplicarea popririlor sau a sechestrelor...
Mai întâi informarea, apoi, dacă este cazul, controlul fiscal. Aceasta este abordarea pe care ANAF o promovează printr-un nou program național de conformare,...
Viceprimarul municipiului Suceava, Dan Ioan Cușnir, a fost exclus din PSD. Decizia a fost luată joi, în cadrul unei ședințe a organizației municipale. Potrivit info...