Broșteni așteaptă banii promiși
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
Autoritățile administrației publice locale din Suceava vor actualiza studiul de soluție necesar obținerii unui nou aviz tehnic de racordare pentru etapa întâi a proiectului parcului fotovoltaic. Decizia vine după ce avizul anterior, emis în luna iunie 2024, a expirat.
Deși, pe baza acestui aviz, Primăria Suceava a semnat, pe 5 iulie 2024, contractul de finanțare cu Ministerul Energiei, documentul presupunea costuri neeligibile de aproximativ 4 milioane de euro, care ar fi trebuit suportate din bugetul local.
Potrivit unui referat al Direcției Tehnice și de Investiții a Primăriei, studiul de soluție va fi reactualizat astfel încât costurile de racordare să fie reduse, prin diminuarea capacității instalate a parcului fotovoltaic de la 16,6 megawați la 6 megawați. Actualizarea documentației va fi realizată contra sumei de 36.300 de lei, TVA inclus. Noua variantă a proiectului prevede și includerea unei capacități de stocare a energiei electrice de 24 MWh, cu o putere de 6 MW, ca soluție complementară, menită să compenseze costurile neeligibile generate de racordarea la rețea. Demersul are loc în contextul lansării unui nou apel de finanțare pentru investiții în capacități de producere a energiei din surse regenerabile, cu sisteme de stocare integrate, destinate autoconsumului în cadrul entităților publice. Finanțarea se acordă pe principiul „primul venit, primul evaluat”, în limita bugetului disponibil. Proiectul parcului fotovoltaic din Lunca Sucevei a fost depus la Ministerul Energiei în decembrie 2023, în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență. Investiția urma să asigure consumul de energie pentru clădiri publice, iluminatul stradal, stații de încărcare pentru vehicule electrice, unități de învățământ și zone de agrement.
Valoarea totală a proiectului era estimată la peste 60 de milioane de lei, cu o durată de implementare de aproape patru ani. Autoritățile locale au avut în vedere și dezvoltarea altor parcuri fotovoltaice, inclusiv în zona fostei gropi de gunoi de sub Cetatea de Scaun și la autobaza electrică a TPL din Burdujeni.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
PSD Suceava ar putea avea 4–5 variante pentru Primăria Suceava în 2028. Declarația a fost făcută de Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava...
Comuna Moara trece printr-un amplu proces de dezvoltare. Peste 7 milioane de euro sunt investiți în modernizarea infrastructurii rutiere și în construirea uno...
Partidele politice pot fi executate silit pentru datorii la bugetul de stat, la fel ca persoanele fizice și companiile, însă aplicarea popririlor sau a sechestrelor...
Mai întâi informarea, apoi, dacă este cazul, controlul fiscal. Aceasta este abordarea pe care ANAF o promovează printr-un nou program național de conformare,...
Viceprimarul municipiului Suceava, Dan Ioan Cușnir, a fost exclus din PSD. Decizia a fost luată joi, în cadrul unei ședințe a organizației municipale. Potrivit info...