Broșteni așteaptă banii promiși
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
Părinții din municipiul Botoșani au petrecut ore întregi, unii chiar și noaptea, în fața Școala Gimnazială nr. 7 Botoșani. Aceștia au încercat să își asigure un loc pentru copiii lor în clasa pregătitoare, la programul educațional „Step by Step”. Cu toate că înscrierile oficiale urmează să înceapă abia marți, oamenii au format o coadă încă de sâmbătă dimineață.
Părinții au întocmit o listă informală pentru a-și păstra ordinea. Până în prezent, pe listă figurează 25 de persoane, în condițiile în care sunt disponibile doar 20 de locuri.
Diferența dintre cerere și ofertă a amplificat tensiunea, dar și determinarea celor care au ales să aștepte, în ciuda disconfortului.
Situația a ajuns în atenția autorităților și a fost discutată în cadrul Colegiului Prefectural. Prefectul județului, Raluca Curelariu, a intervenit direct și a mers la fața locului pentru a le explica părinților că înscrierile nu se realizează pe principiul „primul venit, primul servit”, iar lista întocmită nu are valoare oficială.
Autoritățile precizează că procedura presupune depunerea dosarelor în perioada stabilită și completarea cererilor-tip, urmând ca repartizarea copiilor să se facă ulterior, inclusiv prin mecanisme de selecție și, dacă este cazul, prin repartizare aleatorie.
Și conducerea unității de învățământ a încercat să calmeze situația. Directoarea școlii le-a explicat părinților că instituția nu poate face înscrieri înainte de termenul oficial și că nu este necesară prezența lor în fața școlii cu câteva zile înainte.
Autoritățile iau în calcul soluții pentru a răspunde interesului ridicat, inclusiv suplimentarea locurilor sau înființarea unei clase suplimentare, în cazul în care numărul cererilor va depăși capacitatea actuală.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
PSD Suceava ar putea avea 4–5 variante pentru Primăria Suceava în 2028. Declarația a fost făcută de Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava...
Comuna Moara trece printr-un amplu proces de dezvoltare. Peste 7 milioane de euro sunt investiți în modernizarea infrastructurii rutiere și în construirea uno...
Partidele politice pot fi executate silit pentru datorii la bugetul de stat, la fel ca persoanele fizice și companiile, însă aplicarea popririlor sau a sechestrelor...
Mai întâi informarea, apoi, dacă este cazul, controlul fiscal. Aceasta este abordarea pe care ANAF o promovează printr-un nou program național de conformare,...
Viceprimarul municipiului Suceava, Dan Ioan Cușnir, a fost exclus din PSD. Decizia a fost luată joi, în cadrul unei ședințe a organizației municipale. Potrivit info...