Broșteni așteaptă banii promiși
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
Polițiștii din Salcea au făcut percheziții, sâmbătă, la primarul Radu Reziuc. Două locuințe din Mitocu Dragomirnei au fost percheziționate de polițiști, după ce concubina primarului Radu Reziuc a depus o plângere și susține că ar fi fost agresată zilele trecute de către primar. Femeia a declarat și că ar fi fost amenințată cu o armă.
Polițiștii criminaliști, alături de pompieri din cadrul ISU Suceava au fost prezenți mai multe ore la una dintre adresele primarului și au căutat arma într-un lac sau iaz din curtea acestuia, însă potrivit polițiștilor nu au găsit nici o armă.
Potrivit reprezentanților IPJ Suceava, în urma perchezițiilor au fost ridicate mai multe probe de către anchetatori. Poliția a emis ordine de protecție pe numele femeii și al fiicei acesteia, iar cercetările continuă într-un dosar penal.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
PSD Suceava ar putea avea 4–5 variante pentru Primăria Suceava în 2028. Declarația a fost făcută de Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava...
Comuna Moara trece printr-un amplu proces de dezvoltare. Peste 7 milioane de euro sunt investiți în modernizarea infrastructurii rutiere și în construirea uno...
Partidele politice pot fi executate silit pentru datorii la bugetul de stat, la fel ca persoanele fizice și companiile, însă aplicarea popririlor sau a sechestrelor...
Mai întâi informarea, apoi, dacă este cazul, controlul fiscal. Aceasta este abordarea pe care ANAF o promovează printr-un nou program național de conformare,...
Viceprimarul municipiului Suceava, Dan Ioan Cușnir, a fost exclus din PSD. Decizia a fost luată joi, în cadrul unei ședințe a organizației municipale. Potrivit info...