Broșteni așteaptă banii promiși
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
Ministerul Educației și Cercetării a lansat în consultare publică un proiect de ordonanță de urgență care prevede organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice, atât în învățământul preuniversitar, cât și în învățământul superior, pentru funcțiile de asistent universitar. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, prof. univ. dr. Mihai Dimian.
Potrivit ministrului, măsura este necesară pentru asigurarea continuității procesului educațional și pentru garantarea dreptului elevilor și studenților la educație. Organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice este considerată esențială pentru acoperirea necesarului de cadre didactice din sistemul de învățământ.
„Trebuie asigurată continuitatea procesului educativ, implicit asigurarea dreptului copiilor la educație, iar această continuitate depinde de asigurarea profesorilor pentru elevi şi studenţi.”, a transmis Mihai Dimian.
În același proiect de act normativ este propusă și înființarea Corpului românesc pentru educație în străinătate. Această structură ar urma să faciliteze trimiterea de profesori de limbă română sau de discipline non-lingvistice în instituții de învățământ din afara țării, în care se predă în limba română sau în care sunt organizate cursuri de limba română pentru copiii românilor din diaspora.
Ministrul Educației a precizat că va continua să comunice public informații despre activitatea ministerului și despre proiectele aflate în lucru, în vederea asigurării transparenței și a unei comunicări directe cu societatea.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
PSD Suceava ar putea avea 4–5 variante pentru Primăria Suceava în 2028. Declarația a fost făcută de Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava...
Comuna Moara trece printr-un amplu proces de dezvoltare. Peste 7 milioane de euro sunt investiți în modernizarea infrastructurii rutiere și în construirea uno...
Partidele politice pot fi executate silit pentru datorii la bugetul de stat, la fel ca persoanele fizice și companiile, însă aplicarea popririlor sau a sechestrelor...
Mai întâi informarea, apoi, dacă este cazul, controlul fiscal. Aceasta este abordarea pe care ANAF o promovează printr-un nou program național de conformare,...
Viceprimarul municipiului Suceava, Dan Ioan Cușnir, a fost exclus din PSD. Decizia a fost luată joi, în cadrul unei ședințe a organizației municipale. Potrivit info...