Broșteni așteaptă banii promiși
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
Oamenii legii l-au identificat pe principalul suspect al tragediei produse la intrarea în comuna Ipotești, județul Suceava. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 42 de ani, din zona Ipotești–Bosanci, suspectat că ar fi provocat accidentul mortal din noaptea de sâmbătă spre duminică, în urma căruia un bărbat de 40 de ani și-a pierdut viața.
În urma anchetei desfășurate de polițiști și a analizării imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, anchetatorii au reușit să dea de urma bărbatului. Potrivit primelor informații furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind pozitiv.
Tragedia s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, victima fiind lovită în plin de un autoturism. Victima de 40 de ani a fost găsit fără suflare de o femeie, la mai mult timp după producerea impactului.
Potrivit anchetatorilor, șoferul ar fi părăsit locul accidentului imediat după producerea acestuia. Echipajele medicale sosite la fața locului nu au mai putut face nimic pentru salvarea victimei, leziunile suferite fiind incompatibile cu viața.
Unul dintre indiciile importante care i-au ajutat pe anchetatori să refacă firul evenimentelor este faptul că tânărul nu mai răspundea la telefon încă de la ora 23:00. Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs tragedia.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
PSD Suceava ar putea avea 4–5 variante pentru Primăria Suceava în 2028. Declarația a fost făcută de Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava...
Comuna Moara trece printr-un amplu proces de dezvoltare. Peste 7 milioane de euro sunt investiți în modernizarea infrastructurii rutiere și în construirea uno...
Partidele politice pot fi executate silit pentru datorii la bugetul de stat, la fel ca persoanele fizice și companiile, însă aplicarea popririlor sau a sechestrelor...
Mai întâi informarea, apoi, dacă este cazul, controlul fiscal. Aceasta este abordarea pe care ANAF o promovează printr-un nou program național de conformare,...
Viceprimarul municipiului Suceava, Dan Ioan Cușnir, a fost exclus din PSD. Decizia a fost luată joi, în cadrul unei ședințe a organizației municipale. Potrivit info...