Broșteni așteaptă banii promiși
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
Autoritățile din Suceava anunță o serie de măsuri menite să reducă timpul de așteptare pentru susținerea examenului auto, în condițiile în care numărul candidaților rămâne ridicat la nivel județean.
Prefectul de Suceava, Traian Andronachi, a informat că, începând de luna viitoare, nouă examinatori vor fi detașați din județele Bihor, Bacău și Gorj pentru a sprijini activitatea serviciului de examinare.
„Această măsură are ca obiectiv diminuarea timpului de programare, în prezent de aproximativ trei luni, precum și îmbunătățirea calității serviciilor publice oferite cetățenilor.”
a declarat Traian Andronachi.
În paralel, proba practică pentru categoria B va fi organizată și în municipiile Câmpulung Moldovenesc și Rădăuți, pentru a descongestiona activitatea din Suceava și pentru a facilita accesul candidaților din întreg județul. Potrivit calendarului anunțat, examinările vor avea loc periodic în cele trei municipii, urmând ca la finalul lunii iulie să fie analizată posibilitatea extinderii și în Fălticeni. Autoritățile susțin că măsurile vor duce la creșterea capacității de examinare și la reducerea semnificativă a timpilor de așteptare pentru viitorii șoferi.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
PSD Suceava ar putea avea 4–5 variante pentru Primăria Suceava în 2028. Declarația a fost făcută de Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava...
Comuna Moara trece printr-un amplu proces de dezvoltare. Peste 7 milioane de euro sunt investiți în modernizarea infrastructurii rutiere și în construirea uno...
Partidele politice pot fi executate silit pentru datorii la bugetul de stat, la fel ca persoanele fizice și companiile, însă aplicarea popririlor sau a sechestrelor...
Mai întâi informarea, apoi, dacă este cazul, controlul fiscal. Aceasta este abordarea pe care ANAF o promovează printr-un nou program național de conformare,...
Viceprimarul municipiului Suceava, Dan Ioan Cușnir, a fost exclus din PSD. Decizia a fost luată joi, în cadrul unei ședințe a organizației municipale. Potrivit info...