Broșteni așteaptă banii promiși
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
Muzeul Național al Bucovinei continuă, la Cetatea de Scaun a Sucevei, proiectul de educație muzeală cu tema „Atestarea documentară a Cetății de Scaun a Sucevei”. Prin acest proiect educațional, elevii vor pătrunde în tainele scrierii cu caractere chirilice și vor descoperi instrumentele de scris utilizate în trecut.
Slava veche a fost, în perioada Evului Mediu în Moldova, limba oficială de redactare a textelor bisericești, de cancelarie, a actelor diplomatice, manuscriselor și cărților. Scopul proiectului este familiarizarea elevilor cu noțiuni de redactare în caractere chirilice, pornind de la primul act care atestă documentar cei 638 de ani de existență ai Cetății de Scaun a Sucevei, precum și introducerea acestora în atmosfera medievală. Astfel, elevii vor intra în rolul scriitorilor de cancelarie – grămătici, logofeți și copiști. Participanții vor avea ocazia să învețe scrierea chirilică, încercând traducerea și descifrarea documentului, redactat chiar la Cetatea de Scaun a Sucevei. Documentul care atestă vechimea fortificației este strâns legat de numele și faptele voievodului Moldovei Petru I Mușat, cel care a schimbat destinul Sucevei, mutând capitala Moldovei de la Siret la Suceava. Activitatea se adresează elevilor claselor VII–XII și se desfășoară pe bază de programare.
Pentru detalii, cadrele didactice interesate pot suna la 0784 275 644 sau pot solicita informații la Casa Custodelui de la Cetatea de Scaun. Proiect finanțat de Consiliul Județean Suceava.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
PSD Suceava ar putea avea 4–5 variante pentru Primăria Suceava în 2028. Declarația a fost făcută de Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava...
Comuna Moara trece printr-un amplu proces de dezvoltare. Peste 7 milioane de euro sunt investiți în modernizarea infrastructurii rutiere și în construirea uno...
Partidele politice pot fi executate silit pentru datorii la bugetul de stat, la fel ca persoanele fizice și companiile, însă aplicarea popririlor sau a sechestrelor...
Mai întâi informarea, apoi, dacă este cazul, controlul fiscal. Aceasta este abordarea pe care ANAF o promovează printr-un nou program național de conformare,...
Viceprimarul municipiului Suceava, Dan Ioan Cușnir, a fost exclus din PSD. Decizia a fost luată joi, în cadrul unei ședințe a organizației municipale. Potrivit info...