Broșteni așteaptă banii promiși
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
Primăria Municipiului Suceava a emis un aviz nefavorabil pentru desfășurarea protestului transportatorilor, care urma să aibă loc sub forma unui marș cu aproximativ 500 de TIR-uri, programat pentru data de 12 august 2026. Anunțul a fost făcut printr-un comunicat publicat de administrația locală pe rețelele de socializare.
Potrivit instituției, traseul propus – pe străzile Ion Irimescu, Bulevardul 1 Decembrie 1918, Bulevardul 1 Mai, strada Ștefan cel Mare și strada Mitropoliei, cu ieșire spre comuna Ipotești – ar afecta grav circulația rutieră și ar bloca funcționarea normală a orașului.
În comunicat, Primăria arată că prezența unui număr estimat de aproximativ 500 de camioane pe principalele artere de circulație ar avea drept consecințe:
blocarea traficului rutier pe principalele bulevarde;
afectarea transportului public și a intervențiilor de urgență;
îngreunarea accesului cetățenilor către instituțiile publice;
generarea unor riscuri majore pentru siguranța rutieră.
„În baza acestor considerente, precum și a prevederilor Legii nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, republicată, Comisia de avizare a propus respingerea solicitării”
În continuare, instituția precizează că susține dreptul cetățenilor la liberă exprimare și la organizarea de adunări publice, însă subliniază că acestea trebuie să se desfășoare în condiții care să nu afecteze grav funcționarea orașului, siguranța rutieră și viața de zi cu zi a locuitorilor.
Protestul programat pentru 12 august 2026 a fost anunțat pe fondul nemulțumirilor transportatorilor față de creșterea prețului carburanților și față de alte măsuri fiscale și economice pe care aceștia le consideră împovărătoare pentru activitatea de transport rutier de marfă.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
PSD Suceava ar putea avea 4–5 variante pentru Primăria Suceava în 2028. Declarația a fost făcută de Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava...
Comuna Moara trece printr-un amplu proces de dezvoltare. Peste 7 milioane de euro sunt investiți în modernizarea infrastructurii rutiere și în construirea uno...
Partidele politice pot fi executate silit pentru datorii la bugetul de stat, la fel ca persoanele fizice și companiile, însă aplicarea popririlor sau a sechestrelor...
Mai întâi informarea, apoi, dacă este cazul, controlul fiscal. Aceasta este abordarea pe care ANAF o promovează printr-un nou program național de conformare,...
Viceprimarul municipiului Suceava, Dan Ioan Cușnir, a fost exclus din PSD. Decizia a fost luată joi, în cadrul unei ședințe a organizației municipale. Potrivit info...