Broșteni așteaptă banii promiși
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
PSD și AUR au făcut primul pas oficial pentru demiterea Guvernului condus de Ilie Bolojan. Reprezentanți ai celor două partide au anunțat că lucrează la redactarea unei moțiuni comune de cenzură, care ar urma să fie depusă și dezbătută în Parlament la începutul lunii mai.
Marian Neacșu, din partea PSD, și senatorul AUR Petrișor Peiu au precizat că discuțiile purtate până acum sunt strict tehnice, iar deciziile politice finale vor fi luate în forurile de conducere ale celor două formațiuni.
„S-a decis ca eu și domnul Petrișor Peiu să ne ocupăm de partea tehnică a unei moțiuni de cenzură comune. Abordarea politică va fi explicată de către președinții de partide. Facem un apel către toți parlamentarii care vor să contribuie cu text la moțiune și să o susțină prin semnătură și prin vot.”
a declarat social democratul Marian Neacșu.
Cei doi susțin că obiectivul imediat este înlăturarea actualului Executiv, considerat responsabil pentru actuala criză politică și administrativă.
„Facem un demers comun de redactare a unei moțiuni de cenzură pentru a fi depusă în Parlament și dezbătută la începutul lunii mai, cu scopul de a demite Guvernul Bolojan.”
a declarat senatorul AUR, Petrișor Peiu.
Întrebați dacă această colaborare ar putea deschide calea unei alianțe de guvernare între PSD și AUR, cei doi au evitat un răspuns clar și au insistat că, în acest moment, discuțiile vizează exclusiv moțiunea de cenzură. Marian Neacșu a declarat că PSD își dorește, în continuare, refacerea unei majorități parlamentare fără Ilie Bolojan în fruntea Guvernului, în timp ce Petrișor Peiu a afirmat că obiectivul AUR rămâne organizarea de alegeri anticipate.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
PSD Suceava ar putea avea 4–5 variante pentru Primăria Suceava în 2028. Declarația a fost făcută de Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava...
Comuna Moara trece printr-un amplu proces de dezvoltare. Peste 7 milioane de euro sunt investiți în modernizarea infrastructurii rutiere și în construirea uno...
Partidele politice pot fi executate silit pentru datorii la bugetul de stat, la fel ca persoanele fizice și companiile, însă aplicarea popririlor sau a sechestrelor...
Mai întâi informarea, apoi, dacă este cazul, controlul fiscal. Aceasta este abordarea pe care ANAF o promovează printr-un nou program național de conformare,...
Viceprimarul municipiului Suceava, Dan Ioan Cușnir, a fost exclus din PSD. Decizia a fost luată joi, în cadrul unei ședințe a organizației municipale. Potrivit info...