Broșteni așteaptă banii promiși
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
Mai multe cadre didactice din județul Suceava reclamă întârzieri de peste un an în decontarea cheltuielilor de navetă, deși acest drept este prevăzut de lege. Profesorii spun că sunt nevoiți să suporte din propriul buzunar costurile deplasării către unitățile de învățământ unde predau, în condițiile în care administrațiile locale nu își achită obligațiile financiare.
Potrivit datelor transmise de Alianța Sindicatelor din Învățământ către Prefectura Suceava, datoriile acumulate de unele primării ajung la sume semnificative. La Iaslovăț, restanțele depășesc 73.000 de lei, la Siret se ridică la aproape 67.000 de lei, iar la Adâncata depășesc 20.000 de lei.
Cele mai mari datorii sunt înregistrate la Vicovu de Sus, unde suma acumulată depășește 100.000 de lei, începând din mai 2025, în contextul unui număr mare de cadre didactice navetiste. De asemenea, Primăria Burla figurează cu restanțe de peste 73.000 de lei, acumulate din martie 2025.
Sindicatele mai semnalează întârzieri și în alte unități administrativ-teritoriale, printre care Bivolărie, Brodina, Stroiești, Dumbrăveni, Fălticeni și Gura Humorului.
Reprezentanții cadrelor didactice susțin că, deși în unele cazuri întârzierile pot fi explicate prin faptul că bugetul de stat pentru anul în curs nu a fost încă aprobat, există situații în care datoriile sunt vechi de luni sau chiar ani, ceea ce nu mai poate fi justificat.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
PSD Suceava ar putea avea 4–5 variante pentru Primăria Suceava în 2028. Declarația a fost făcută de Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava...
Comuna Moara trece printr-un amplu proces de dezvoltare. Peste 7 milioane de euro sunt investiți în modernizarea infrastructurii rutiere și în construirea uno...
Partidele politice pot fi executate silit pentru datorii la bugetul de stat, la fel ca persoanele fizice și companiile, însă aplicarea popririlor sau a sechestrelor...
Mai întâi informarea, apoi, dacă este cazul, controlul fiscal. Aceasta este abordarea pe care ANAF o promovează printr-un nou program național de conformare,...
Viceprimarul municipiului Suceava, Dan Ioan Cușnir, a fost exclus din PSD. Decizia a fost luată joi, în cadrul unei ședințe a organizației municipale. Potrivit info...