Broșteni așteaptă banii promiși
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
Schimbări importante pentru locuințele ANL. Senatul a adoptat un proiect de lege care extinde accesul la aceste locuințe și oferă mai multă flexibilitate autorităților locale în administrarea fondului locativ. Dacă va fi adoptată, legea ar putea schimba semnificativ modul în care sunt atribuite și administrate locuințele ANL în întreaga țară.
Proiectul de lege modifică cadrul actual și permite ca locuințele ANL să fie atribuite nu doar tinerilor cu vârsta de până în 35 de ani sau specialiștilor din domenii esențiale, ci și altor categorii de persoane. Condiția este ca acestea să aibă domiciliul, reședința sau locul de muncă în localitatea unde se află locuințele. Măsura vine în contextul unei cereri tot mai mari de locuințe, în special în orașele unde numărul solicitărilor depășește oferta disponibilă. Un alt element important vizează implicarea autorităților locale. Acestea vor putea achiziționa locuințe ANL, fie integral, fie pe cele rămase nevândute, însă cu obligația de a le păstra destinația de locuințe pentru închiriere.
În ceea ce privește prețul, acesta va fi stabilit în funcție de valoarea inițială a investiției, actualizată cu rata inflației, pentru a asigura un mecanism de calcul transparent și echitabil.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
PSD Suceava ar putea avea 4–5 variante pentru Primăria Suceava în 2028. Declarația a fost făcută de Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava...
Comuna Moara trece printr-un amplu proces de dezvoltare. Peste 7 milioane de euro sunt investiți în modernizarea infrastructurii rutiere și în construirea uno...
Partidele politice pot fi executate silit pentru datorii la bugetul de stat, la fel ca persoanele fizice și companiile, însă aplicarea popririlor sau a sechestrelor...
Mai întâi informarea, apoi, dacă este cazul, controlul fiscal. Aceasta este abordarea pe care ANAF o promovează printr-un nou program național de conformare,...
Viceprimarul municipiului Suceava, Dan Ioan Cușnir, a fost exclus din PSD. Decizia a fost luată joi, în cadrul unei ședințe a organizației municipale. Potrivit info...