Broșteni așteaptă banii promiși
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
În perioada următoare vor începe lucrările de reabilitare și modernizare la Secția de Psihiatrie Burdujeni, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava. Termenul de execuție este de 12 luni.
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a anunțat că în perioada următoare vor începe lucrările de reabilitare și modernizare la Secția de Psihiatrie Burdujeni, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava. Șeful administrației județene a precizat că a fost predate amplasamentul și a fost emis ordinul de începere a lucrărilor, cu o valoare de aproximativ 4,7 milioane de lei, fără TVA. Gheorghe Șoldan a precizat că vor fi modernizate instalațiile sanitare, electrice și termice, vor fi recompartimentate grupurile sanitare din toate pavilioanele și va fi construită o scară exterioară de evacuare cu lift. De asemenea, vor fi instalate sisteme moderne de detecție a incendiilor, supraveghere și control al accesului, iar pentru încălzire vor fi folosite și pompe de căldură aer-apă.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
PSD Suceava ar putea avea 4–5 variante pentru Primăria Suceava în 2028. Declarația a fost făcută de Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava...
Comuna Moara trece printr-un amplu proces de dezvoltare. Peste 7 milioane de euro sunt investiți în modernizarea infrastructurii rutiere și în construirea uno...
Partidele politice pot fi executate silit pentru datorii la bugetul de stat, la fel ca persoanele fizice și companiile, însă aplicarea popririlor sau a sechestrelor...
Mai întâi informarea, apoi, dacă este cazul, controlul fiscal. Aceasta este abordarea pe care ANAF o promovează printr-un nou program național de conformare,...
Viceprimarul municipiului Suceava, Dan Ioan Cușnir, a fost exclus din PSD. Decizia a fost luată joi, în cadrul unei ședințe a organizației municipale. Potrivit info...