Broșteni așteaptă banii promiși
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
Tragedie joi dimineață, 30 aprilie, în județul Neamț. Un bărbat de 45 de ani și-a pierdut viața după ce un copac s-a prăbușit peste el într-o pădure din satul Vădurele, comuna Alexandru cel Bun. Salvatorii au intervenit contracronometru într-o zonă greu accesibilă, însă victima nu a mai putut fi salvată.
Alarma a fost dată printr-un apel la 112, care anunța că un bărbat a fost prins sub un copac căzut în pădurea din satul Vădurele. La locul intervenției au fost mobilizate echipaje ale pompierilor din Piatra-Neamț, voluntari ai SVSU Alexandru cel Bun, ambulanțe și polițiști. Salvatorii au găsit victima la aproximativ 200 de metri de drum, într-o zonă dificil de accesat. Bărbatul era inconștient și prins sub trunchiul copacului. Pompierii au folosit echipamente speciale pentru a-l scoate de sub arbore, iar imediat după extragere au început manevrele de resuscitare. Eforturile au fost continuate și de echipajul medical sosit la fața locului. În ciuda intervenției disperate a salvatorilor, bărbatul de 45 de ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare, iar medicii au fost nevoiți să declare decesul.
Polițiștii au deschis cercetări pentru a stabili cu exactitate în ce condiții s-a produs tragedia din pădurea de la Vădurele.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
PSD Suceava ar putea avea 4–5 variante pentru Primăria Suceava în 2028. Declarația a fost făcută de Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava...
Comuna Moara trece printr-un amplu proces de dezvoltare. Peste 7 milioane de euro sunt investiți în modernizarea infrastructurii rutiere și în construirea uno...
Partidele politice pot fi executate silit pentru datorii la bugetul de stat, la fel ca persoanele fizice și companiile, însă aplicarea popririlor sau a sechestrelor...
Mai întâi informarea, apoi, dacă este cazul, controlul fiscal. Aceasta este abordarea pe care ANAF o promovează printr-un nou program național de conformare,...
Viceprimarul municipiului Suceava, Dan Ioan Cușnir, a fost exclus din PSD. Decizia a fost luată joi, în cadrul unei ședințe a organizației municipale. Potrivit info...