Broșteni așteaptă banii promiși
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
Zeci de șoferi au trecut prin filtrul polițiștilor de la rutieră, miercuri dimineață, la Fălticeni. Razia nu a fost lipsită de șoferi care au încălcat grav legea, iar un conducător auto s-a ales cu dosar penal pentru că a urcat băut la volan.
Acțiunea polițiștilor nu a fost lipsită de șoferi iresponsabili care au ales să urce la volan după ce au consumat alcool. Aparatul etilotest a indicat 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat, la ora 08:30, în cazul unui șofer oprit în trafic.
Agenții de poliție i-au explicat bărbatului că va fi întocmit un dosar penal, iar ulterior acesta a fost condus la spital pentru prelevarea probelor biologice. Pe de altă parte, există și șoferi responsabili, care consideră astfel de controale necesare pentru creșterea siguranței rutiere.
La nivelul județului, astfel de razii sunt organizate frecvent, iar oamenii legii speră ca prin aceste controale să descurajeze șoferii să încalce legea și să reducă riscul accidentelor rutiere.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
PSD Suceava ar putea avea 4–5 variante pentru Primăria Suceava în 2028. Declarația a fost făcută de Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava...
Comuna Moara trece printr-un amplu proces de dezvoltare. Peste 7 milioane de euro sunt investiți în modernizarea infrastructurii rutiere și în construirea uno...
Partidele politice pot fi executate silit pentru datorii la bugetul de stat, la fel ca persoanele fizice și companiile, însă aplicarea popririlor sau a sechestrelor...
Mai întâi informarea, apoi, dacă este cazul, controlul fiscal. Aceasta este abordarea pe care ANAF o promovează printr-un nou program național de conformare,...
Viceprimarul municipiului Suceava, Dan Ioan Cușnir, a fost exclus din PSD. Decizia a fost luată joi, în cadrul unei ședințe a organizației municipale. Potrivit info...