Broșteni așteaptă banii promiși
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
Primăriile din județul Suceava vor beneficia din nou de sprijin financiar pentru plata ratelor aferente proiectului „Suceava Utilități și Mediu”. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, care a precizat că sumele necesare vor fi asigurate de la bugetul de stat.
Potrivit acestuia, decizia a fost rezultatul unor negocieri purtate la nivel parlamentar, la care au participat reprezentanți ai principalelor partide politice din județ.
„Fac parte din echipa de negociere, prin funcția pe care o dețin la nivel național. Am discutat pe buget și avem un buget mai mare decât anul trecut, chiar dacă niciodată nu vor fi bani suficienți pentru administrațiile locale.”
a precizat președintele Consiliului Județean.
Programul „Suceava Utilități și Mediu” a fost implementat pentru dezvoltarea infrastructurii de apă și canalizare, însă creditul contractat în urmă cu aproape două decenii a rămas o povară pentru multe administrații locale din județ.
„Împreună cu colegii liberali și parlamentari PSD și PNL de Suceava am reușit să asigurăm din nou finanțarea pentru acel împrumut Suceava Utilități și Mediul.”
a menționat Gheorghe Șoldan.
Prin această măsură, ratele creditului vor fi acoperite de la bugetul de stat, ceea ce reduce presiunea asupra bugetelor locale. Autoritățile susțin că decizia va permite primăriilor să direcționeze mai multe fonduri către alte investiții locale.
„Am reușit să asigurăm de la bugetul de stat acei bani pentru primăriile din județul Suceava, astfel încât să nu mai existe presiunea de a plăti aceste rate din bugetele locale.”
a mai precizat șeful administrației județene.
Potrivit conducerii Consiliului Județean, mai multe primării au primit deja notificări oficiale privind alocarea sumelor necesare pentru plata ratelor aferente acestui împrumut.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
PSD Suceava ar putea avea 4–5 variante pentru Primăria Suceava în 2028. Declarația a fost făcută de Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava...
Comuna Moara trece printr-un amplu proces de dezvoltare. Peste 7 milioane de euro sunt investiți în modernizarea infrastructurii rutiere și în construirea uno...
Partidele politice pot fi executate silit pentru datorii la bugetul de stat, la fel ca persoanele fizice și companiile, însă aplicarea popririlor sau a sechestrelor...
Mai întâi informarea, apoi, dacă este cazul, controlul fiscal. Aceasta este abordarea pe care ANAF o promovează printr-un nou program național de conformare,...
Viceprimarul municipiului Suceava, Dan Ioan Cușnir, a fost exclus din PSD. Decizia a fost luată joi, în cadrul unei ședințe a organizației municipale. Potrivit info...