Broșteni așteaptă banii promiși
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
La un an de la inundațiile devastatoare din Broșteni, zona afectată de viitura de pe râul Neagra a revenit în mare parte la normal. Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, spune că intervențiile au început încă din primele ore, iar ulterior au fost alocate peste 20 de milioane de lei pentru refacerea infrastructurii și sprijinirea comunităților afectate.
În 28 iulie 2025, râul Neagra a atins un debit istoric de aproximativ 280 de metri cubi pe secundă, de peste 70 de ori mai mare decât debitul său mediu. Viitura a distrus case, anexe, magazine, mașini, drumuri și poduri și a pus în pericol viețile oamenilor. Potrivit lui Gheorghe Șoldan, la câteva săptămâni după producerea dezastrului, nu mai exista niciun drum închis în zonă, iar rețelele de apă și electricitate fuseseră refăcute. Pe DJ 177A, între Stulpicani, Ostra și Broșteni, au fost îndepărtate aluviunile, iar sectoarele de drum distruse au fost refăcute, inclusiv fundația și asfaltul. Intervenții au fost realizate și pe DJ 174 și DJ 174E, între Neagra și Dârmoxa, unde au fost eliminate resturile aduse de viitură, iar mai multe sectoare de drum au fost reconstruite. Reconstrucția definitivă continuă. Consiliul Județean Suceava pregătește modernizarea a 26 de kilometri de drum, 99 de podețe și șase poduri, cu fonduri europene nerambursabile. Un rol important în reducerea riscului unor noi inundații îl are și Administrația Bazinală de Apă Siret, care a intervenit pentru curățarea și reconfigurarea albiei râului Neagra. În paralel, continuă lucrările pentru refacerea apărărilor de mal. La un an de la dezastru, Gheorghe Șoldan vorbește și despre solidaritatea de care au dat dovadă oamenii din Suceava și din întreaga țară. Mii de persoane, autorități locale, asociații, ONG-uri, culte religioase și firme s-au implicat în operațiunile de salvare și reconstrucție. Președintele CJ Suceava spune că inundațiile de la Broșteni rămân o tragedie, dar și o lecție despre puterea comunității de a se mobiliza în fața unei nenorociri.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
PSD Suceava ar putea avea 4–5 variante pentru Primăria Suceava în 2028. Declarația a fost făcută de Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava...
Comuna Moara trece printr-un amplu proces de dezvoltare. Peste 7 milioane de euro sunt investiți în modernizarea infrastructurii rutiere și în construirea uno...
Partidele politice pot fi executate silit pentru datorii la bugetul de stat, la fel ca persoanele fizice și companiile, însă aplicarea popririlor sau a sechestrelor...
Mai întâi informarea, apoi, dacă este cazul, controlul fiscal. Aceasta este abordarea pe care ANAF o promovează printr-un nou program național de conformare,...
Viceprimarul municipiului Suceava, Dan Ioan Cușnir, a fost exclus din PSD. Decizia a fost luată joi, în cadrul unei ședințe a organizației municipale. Potrivit info...