Broșteni așteaptă banii promiși
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
Două autoturisme au fost implicate într-un accident rutier, miercuri seară, la intersecția străzii Zefirului cu strada Grigore Alexandru Ghica.
Potrivit primelor informații obținute de la fața locului, șoferul autoturismului care a pătruns în drumul principal de pe strada Zefirului nu ar fi acordat prioritate de trecere unui alt autoturism care circula regulamentar.
În urma impactului, o tânără în vârstă de 27 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale. Echipajele medicale sosite la fața locului i-au acordat primul ajutor, după care victima a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) Suceava.
Polițiștii au demarat cercetări pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele în care s-a produs accidentul. În cauză a fost deschis un dosar penal.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
PSD Suceava ar putea avea 4–5 variante pentru Primăria Suceava în 2028. Declarația a fost făcută de Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava...
Comuna Moara trece printr-un amplu proces de dezvoltare. Peste 7 milioane de euro sunt investiți în modernizarea infrastructurii rutiere și în construirea uno...
Partidele politice pot fi executate silit pentru datorii la bugetul de stat, la fel ca persoanele fizice și companiile, însă aplicarea popririlor sau a sechestrelor...
Mai întâi informarea, apoi, dacă este cazul, controlul fiscal. Aceasta este abordarea pe care ANAF o promovează printr-un nou program național de conformare,...
Viceprimarul municipiului Suceava, Dan Ioan Cușnir, a fost exclus din PSD. Decizia a fost luată joi, în cadrul unei ședințe a organizației municipale. Potrivit info...