Broșteni așteaptă banii promiși
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
Zeci de turiști au ajuns de la munte, la spital, în perioada sărbătorilor. Din ajunul Crăciunului, până pe 7 ianuarie salvamontiștii au intervenit la zeci de situații, într-o perioadă intensă cu până la 800 -1000 de turiști zilnic în stațiunea Durău și pe Masivul Ceahlău.
Salvamontiștii din județul Neamț au intervenit în zeci de cazuri pentru a-I salva pe turiștii care au fost în pericol. De sărbători, în perioada 24 decembrie – 07 ianuarie, salvamontiștii au fost solicitați la aproximativ 50 de intervenții în Masivul Ceahlău și Stațiunea Durău.
Cele mai multe intervenții au fost pe domeniul schiabil. Numărul de intervenții s-a dublat, însă șeful salvamont spune că și numărul turiștilor a crescut semnificativ.
23 de persoane au suferit traumatisme după căderi sau impact cu sisteme de protecție, iar 19 persoane au fost transportate la spital. Președintele Consiliului Județean Neamț le-a mulțumit salvatorilor pentru munca lor depusă atunci când majoritatea oamenilor au fost împreună cu familiile.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...
PSD Suceava ar putea avea 4–5 variante pentru Primăria Suceava în 2028. Declarația a fost făcută de Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava...
Comuna Moara trece printr-un amplu proces de dezvoltare. Peste 7 milioane de euro sunt investiți în modernizarea infrastructurii rutiere și în construirea uno...
Partidele politice pot fi executate silit pentru datorii la bugetul de stat, la fel ca persoanele fizice și companiile, însă aplicarea popririlor sau a sechestrelor...
Mai întâi informarea, apoi, dacă este cazul, controlul fiscal. Aceasta este abordarea pe care ANAF o promovează printr-un nou program național de conformare,...
Viceprimarul municipiului Suceava, Dan Ioan Cușnir, a fost exclus din PSD. Decizia a fost luată joi, în cadrul unei ședințe a organizației municipale. Potrivit info...