Guvernul Niculescu a trecut de votul Parlamentului
Guvernul condus de Luca Niculescu a trecut de votul Parlamentului cu 280 de voturi. Noul Executiv își preia mandatul după o perioadă de peste cinci luni de guvernar...
Drumul E85 înregistrează noi victime după două accidente rutiere produse, joi seară, pe fondul carosabilului umed, în localitățile Spătărești și Vadu Moldovei.
Primul incident rutier a avut loc în jurul orei 17:00, la Spătărești, acolo unde un autocar de transport persoane și două microbuze au fost implicate într-un carambol. Opt persoane au fost victimele coliziunii, iar printre acestea s-au aflat și doi minori. Echipajele medicale le-au acordat îngrijiri la fața locului, iar ulterior trei persoane au fost transportate la spital.
La scurt timp, în localitatea Vadu Moldovei, două autoturisme s-au ciocnit. Unul dintre vehicule s-a răsturnat în afara părții carosabile, într-un șanț, în timp ce a doua mașină a rămas imobilizată pe carosabil.
În ambele situații, traficul a fost blocat zeci de minute, iar ceilalți participanți la trafic au fost nevoiți să-și testeze răbdarea în timp ce echipajele de salvare interveneau.
Polițiștii efectuează cercetări în ambele cazuri pentru a stabili cauzele producerii accidentelor.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Guvernul condus de Luca Niculescu a trecut de votul Parlamentului cu 280 de voturi. Noul Executiv își preia mandatul după o perioadă de peste cinci luni de guvernar...
Facturi mai mici la apă și canalizare, promisiune lansată chiar în ziua schimbării directorului ACET. Lorand Ercse anunță că vrea să găsească soluții pentru reducer...
Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava a depășit, în doar nouă luni, traficul înregistrat pe tot parcursul anului 2025. Peste 815.000...
La alegeri, toți cer votul sucevenilor. Când vine momentul să răspundă prin propriul vot, cetățenii au dreptul să întrebe: unde sunteți? Afișul îi aduc...
Reducerea abonamentului pentru parcările de reședință de la 500 la 100 de lei rămâne o prioritate pentru Partidul Social Democrat Suceava. Reprezentanții formațiuni...
PNL începe retragerea de la guvernare. Angelica Fădor și-a depus demisia din funcția de secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne și anunță că susține...