Guvernul Niculescu a trecut de votul Parlamentului
Guvernul condus de Luca Niculescu a trecut de votul Parlamentului cu 280 de voturi. Noul Executiv își preia mandatul după o perioadă de peste cinci luni de guvernar...
O familie din localitatea Putna a rămas fără locuință, în urma unui incendiu devastator care a mistuit întreaga gospodărie. Șase persoane au pierdut, în câteva clipe, agoniseala de-o viață și au rămas fără un acoperiș deasupra capului.
Comunitatea s-a mobilizat rapid pentru a le fi alături. Părintele Alexandru Lungu și părintele Andrei Mocanu, împreună cu Dani Cek și alți oameni inimoși, au demarat o acțiune de sprijin pentru a le reda speranța și pentru a-i ajuta să treacă peste această încercare.
6 suflete împărțeau același spațiu, familia Brânză alături de cei 3 copii, dar și fratele soțului care suferă de handicap locomotor. Din discuțiile cu parintele Andrei, suma estimată pentru ridicarea casei ar ajunge undeva la 50.000 de euro. Pentru a le reface zidurile e nevoie de oameni. Oameni care au deja zidurile și știu cât de valoroase sunt atunci când ele țin laolaltă oamenii pe care îi iubim. Vă cerșesc milă acolo unde focul nu a avut. Cât mai pot, voi striga. Atât cât mi se mai permite, nu voi abdica. Dacă simțiți că mai puteți, aici e nevoie acum. Refăcând zidurile, salvăm o familie.
a scris părintele Alexandru Lungu pe pagina sa de socializare.
Cei care doresc să pună umărul pentru a ajuta în această cauză caritabilă, o pot face în contul de mai jos.
FUNDATIA ANASTASIE CRIMCA
RO60 RNCB 0234 1704 5677 0001
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Guvernul condus de Luca Niculescu a trecut de votul Parlamentului cu 280 de voturi. Noul Executiv își preia mandatul după o perioadă de peste cinci luni de guvernar...
Facturi mai mici la apă și canalizare, promisiune lansată chiar în ziua schimbării directorului ACET. Lorand Ercse anunță că vrea să găsească soluții pentru reducer...
Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava a depășit, în doar nouă luni, traficul înregistrat pe tot parcursul anului 2025. Peste 815.000...
La alegeri, toți cer votul sucevenilor. Când vine momentul să răspundă prin propriul vot, cetățenii au dreptul să întrebe: unde sunteți? Afișul îi aduc...
Reducerea abonamentului pentru parcările de reședință de la 500 la 100 de lei rămâne o prioritate pentru Partidul Social Democrat Suceava. Reprezentanții formațiuni...
PNL începe retragerea de la guvernare. Angelica Fădor și-a depus demisia din funcția de secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne și anunță că susține...