Polițiștii au tras pe dreapta tot ce mișcă în comuna suceveană Arbore
Acțiune amplă a polițiștilor în comuna Arbore. Zeci de persoane au fost sancționate Polițiștii suceveni au organizat, duminică, o acțiune de amploare pe raza comun...
Din iunie 2026, angajatorii din toate statele Uniunii Europene, inclusiv România, vor fi obligați să respecte Directiva UE privind transparența salarială. Salariile nu vor mai fi secrete, iar intervalele de plată vor trebui afișate încă din anunțurile de angajare. Totodată, angajații vor avea dreptul să afle cât câștigă colegii aflați pe poziții similare.
Specialiștii avertizează că măsura va scoate la iveală dezechilibre salariale ascunse ani la rând. Cele mai rapide tensiuni vor apărea între angajații cu aceleași responsabilități, dar plătiți diferit, din cauza negocierilor individuale, a momentului angajării sau a evaluărilor subiective. Un alt punct sensibil este diferența de gen, mai ales în managementul mediu, vânzări, financiar și roluri de suport, unde salariile femeilor au rămas în urmă din cauza lipsei de ajustări în timp. De asemenea, directiva va expune diferențele dintre angajații vechi și cei nou-veniți, care, în multe cazuri, câștigă mai mult într-o piață a muncii mai scumpă. Impactul va fi mai puternic în IT, unde grilele salariale sunt rare sau formale, în servicii financiare, cu bonusuri și diferențe greu de explicat, dar și în retail, producție și administrația publică, unde lipsa de coerență între instituții va deveni vizibilă. Deși România nu a transpus încă directiva în legislația națională, multe companii, mai ales multinaționalele, au început deja să aplice regulile la nivel intern.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Acțiune amplă a polițiștilor în comuna Arbore. Zeci de persoane au fost sancționate Polițiștii suceveni au organizat, duminică, o acțiune de amploare pe raza comun...
32 de adolescenți au pășit, timp de cinci zile, în lumea televiziunii și a jurnalismului, într-o experiență care le-a oferit nu doar informații, ci și curajul...
Probele scrise din sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat au început luni, 10 august, în județul Suceava, unde 1.109 candidați sunt așteptați în...
Inspectoratul Școlar Județean Suceava nu va organiza, în acest an, concursul pentru suplinire necalificată în școlile din județ. Decizia urmărește ocuparea po...
Probele scrise din sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat încep luni, 10 august, în județul Suceava, unde 1.109 candidați sunt așteptați în patr...
Zeci de permise de conducere au fost reținute în weekend de polițiștii din Botoșani, în urma unor abateri privind viteza. Oamenii legii au organizat o acțiune...