Clubul de afaceri ALES Suceava se va ocupa de reabilitarea blocului afec...
Acoperișul afectat de incendiul de vinerea trecută din Burdujeni va fi reabilitat de un club de afaceri din Suceava. Membrii ALES au stat de vorbă cu oamenii din zonă și...
Un copil în vârstă de 5 ani a ajuns la spital după ce a căzut de la etajul întâi al unui bloc de pe strada Grivița din municipiul Botoșani. Incidentul s-a petrecut în cursul serii, iar la fața locului a intervenit de urgență un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD.
Alarma a fost dată de o vecină care a auzit copilul plângând pe trotuarul din fața blocului și a sunat imediat la 112. Potrivit primelor informații, băiețelul se afla singur în apartament. Mama era la serviciu, iar tatăl plecase pentru scurt timp să facă mai multe cumpărături. Într-un moment de neatenție, copilul s-ar fi urcat pe un scaun și s-ar fi apropiat de geam. Acesta s-ar fi sprijinit de plasa de insecte, care a cedat, iar băiețelul a căzut direct pe trotuarul din fața blocului. La sosirea echipajelor medicale, copilul era conștient și cooperant. Acesta a primit îngrijiri la fața locului, după care a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare. Medicii au decis efectuarea unui computer tomograf, iar în urma primelor evaluări au constatat o fractură la nivelul maxilarului. Cazul readuce în atenție pericolul reprezentat de ferestrele lăsate deschise și de plasele de insecte, care nu oferă protecție împotriva căderilor, mai ales în cazul copiilor mici.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Acoperișul afectat de incendiul de vinerea trecută din Burdujeni va fi reabilitat de un club de afaceri din Suceava. Membrii ALES au stat de vorbă cu oamenii din zonă și...
Un tir a fost scăpat de sub control și s-a oprit într-un trunchi de copac, joi după amiază, pe drumul DN15C, la ieșire din comuna Boroaia. Incidentul s-a petrecut c...
PSD pune două condiții pentru a susține viitorul guvern. Președintele partidului, Sorin Grindeanu, spune că social-democrații cer schimbarea direcției economice și formar...
Un centru de recuperare neuromotorie a fost inaugurat în comuna Arbore. Investiția, realizată prin PNRR, se ridică la aproximativ 3 milioane de lei. Centrul este do...
Platforma Aeroportului Suceava are, începând de acum, un sistem modern de balizaj luminos pentru ghidarea aeronavelor la sol. Lucrările au fost finalizate, ia...
Primarul Sucevei, Vasile Rîmbu, anunță intervenții etapizate în cartierele Obcini și Ițcani, începând din 2027. Edilul spune că administrația preg...