Guvernul Niculescu a trecut de votul Parlamentului
Guvernul condus de Luca Niculescu a trecut de votul Parlamentului cu 280 de voturi. Noul Executiv își preia mandatul după o perioadă de peste cinci luni de guvernar...
Două universități de prestigiu din Iași aniversează 165 de ani de existență. Președintele Nicușor Dan, invitat la ceremonie
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Universitatea Națională de Arte „George Enescu” marchează, împreună, 165 de ani de la înființare. Cu acest prilej, vineri, 24 octombrie 2025, începând cu ora 14:00, va avea loc o ceremonie aniversară în Sala Mare a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași.
Evenimentul reunește două dintre cele mai importante instituții de învățământ superior din România, care au contribuit decisiv la dezvoltarea culturală, științifică și artistică a Moldovei și a întregii țări. La ceremonie este așteptată și prezența președintelui României, Nicușor Dan, care va participa la manifestările dedicate acestei duble aniversări.
Această sărbătoare comună simbolizează continuitatea și colaborarea dintre știință și artă, între tradiție și modernitate, într-un oraș care a fost, de-a lungul timpului, un veritabil centru al educației românești.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Guvernul condus de Luca Niculescu a trecut de votul Parlamentului cu 280 de voturi. Noul Executiv își preia mandatul după o perioadă de peste cinci luni de guvernar...
Facturi mai mici la apă și canalizare, promisiune lansată chiar în ziua schimbării directorului ACET. Lorand Ercse anunță că vrea să găsească soluții pentru reducer...
Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava a depășit, în doar nouă luni, traficul înregistrat pe tot parcursul anului 2025. Peste 815.000...
La alegeri, toți cer votul sucevenilor. Când vine momentul să răspundă prin propriul vot, cetățenii au dreptul să întrebe: unde sunteți? Afișul îi aduc...
Reducerea abonamentului pentru parcările de reședință de la 500 la 100 de lei rămâne o prioritate pentru Partidul Social Democrat Suceava. Reprezentanții formațiuni...
PNL începe retragerea de la guvernare. Angelica Fădor și-a depus demisia din funcția de secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne și anunță că susține...