(Video) Tir scăpat de sub control la granița dintre județele Suceava și...
Un tir a fost scăpat de sub control și s-a oprit într-un trunchi de copac, joi după amiază, pe drumul DN15C, la ieșire din comuna Boroaia. Incidentul s-a petrecut c...
Vești importante pentru infrastructura rutieră din nordul țării. Directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol, a anunțat desemnarea constructorilor pentru primii 43 de kilometri ai drumului expres Suceava–Siret.
Este vorba despre o asociere de firme care va realiza proiectarea și execuția lucrărilor pentru primele două loturi, în valoare totală de 3,72 miliarde de lei, fără TVA. Primul tronson, Suceava – Dărmănești, va avea o lungime de 18,6 kilometri și o valoare de peste 2 miliarde de lei. Cel de-al doilea lot, Dărmănești – Bălcăuți, însumează 24,45 kilometri și o investiție de aproximativ 1,63 miliarde de lei.
„Pentru Lotul 1 sunt prevăzute 9 luni pentru proiectare și 24 de luni pentru execuție, iar pentru Lotul 2, 12 luni pentru proiectare și 24 de luni pentru execuția lucrărilor.”
a precizat Cristian Pistol, directorul CNAIR.
Proiectul este unul complex. Pe traseul celor două loturi vor fi construite nu mai puțin de 57 de structuri – poduri, pasaje și viaducte – dar și patru noduri rutiere importante, care vor asigura conexiuni rapide cu principalele drumuri din zonă.
De asemenea, vor fi amenajate parcări moderne, dotate inclusiv cu stații de încărcare pentru mașini electrice.
„Până la sfârșitul lunii mai 2026 trebuie să fie semnate toate contractele pentru acest drum expres, iar finalizarea lucrărilor este estimată cel târziu în anul 2030.”
a declarat Cristian Pistol, directorul CNAIR.
Drumul expres Suceava–Siret, cu o lungime totală de 55,7 kilometri, va avea un rol strategic, atât pentru traficul civil, cât și pentru mobilitatea militară, asigurând conexiunea cu infrastructura rutieră din Ucraina. Finanțarea este asigurată prin mecanismul european SAFE, un instrument lansat în 2025, destinat inclusiv proiectelor de mobilitate strategică. Din totalul fondurilor alocate României, o parte importantă vizează dezvoltarea infrastructurii rutiere, inclusiv acest proiect. Investiția marchează un pas esențial pentru modernizarea rețelei de transport din nordul țării și pentru consolidarea legăturilor regionale.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Un tir a fost scăpat de sub control și s-a oprit într-un trunchi de copac, joi după amiază, pe drumul DN15C, la ieșire din comuna Boroaia. Incidentul s-a petrecut c...
PSD pune două condiții pentru a susține viitorul guvern. Președintele partidului, Sorin Grindeanu, spune că social-democrații cer schimbarea direcției economice și formar...
Un centru de recuperare neuromotorie a fost inaugurat în comuna Arbore. Investiția, realizată prin PNRR, se ridică la aproximativ 3 milioane de lei. Centrul este do...
Platforma Aeroportului Suceava are, începând de acum, un sistem modern de balizaj luminos pentru ghidarea aeronavelor la sol. Lucrările au fost finalizate, ia...
Primarul Sucevei, Vasile Rîmbu, anunță intervenții etapizate în cartierele Obcini și Ițcani, începând din 2027. Edilul spune că administrația preg...
Un bărbat de 37 de ani a fost reținut la Botoșani după ce ar fi procurat și comercializat capsule pentru țigări electronice care conțineau substanțe stupefiante lichide....