Viceprimarul Daniel Ungurian, demersuri pentru spații de cazare necesare...
După incendiul care a afectat, vineri seară, acoperișul unui bloc din cartierul Burdujeni, unii membri ai autorităților locale s-au mobilizat și au găsit rapid soluții de...
O operațiune a polițiștilor de frontieră din județul Suceava s-a soldat cu depistarea unei persoane urmărite internațional, în baza unui mandat european de arestare. Cazul a fost înregistrat luni, 18 mai, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, unde o femeie de 28 de ani, cetățean ucrainean, s-a prezentat pe jos pentru intrarea în România.
În urma verificărilor, autoritățile au constatat că pe numele acesteia fusese emis, la 30 ianuarie, un mandat european de arestare de către autoritățile din Cehia. Femeia este vizată pentru infracțiuni economice și financiare, precum și pentru fapte grave de violență, inclusiv omor sau vătămare corporală gravă. Persoana a fost reținută și predată unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al IPJ Suceava, pentru continuarea procedurilor legale. Autoritățile continuă verificările în acest caz, urmând să fie dispuse măsurile prevăzute de lege.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
După incendiul care a afectat, vineri seară, acoperișul unui bloc din cartierul Burdujeni, unii membri ai autorităților locale s-au mobilizat și au găsit rapid soluții de...
Un copil în vârstă de un an și patru luni s-a înecat într-un iaz din Șoldănești, județul Suceava. Totul s-a întâmplat vineri seară. S...
Acoperișul unui bloc de locuințe din cartierul Burdujeni, municipiul Suceava, a fost cuprins de flăcări vineri seara, după ora 19:00. Alarma a fost dată de oamenii care...
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, este menționat printre variantele luate în calcul de președintele Nicușor Dan pentru ocuparea funcției d...
O persoană a rămas blocată între fiarele contorsionate ale mașinii, după un accident grav produs vineri între o mașină și un autocamion. Potrivit salvatorilor...
Guvernul propus de Siegfried Mureșan a ajuns miercuri în Parlament pentru votul de învestitură, dar nu a obținut numărul necesar pentru a fi învestit. P...