Pușcașu îi cere premierului explicații
Deputatul AUR de Suceava, Florin Pușcașu, îi cere premierului să explice de ce România întârzie deschiderea unor noi capacități de producție a ene...
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, care asigură interimar și conducerea Ministerului Sănătății, a efectuat miercuri o vizită de lucru în județul Suceava, pentru a verifica stadiul mai multor investiții realizate cu fonduri guvernamentale.
Oficialul s-a întâlnit mai întâi, la Palatul Administrativ, cu președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, după care a mers pe teren pentru a analiza mai multe proiecte aflate în derulare sau deja finalizate. Printre obiectivele vizitate s-a numărat și creșa modernă din cartierul Burdujeni, inaugurată la începutul lunii mai în prezența premierului Ilie Bolojan. Investiția este considerată una dintre cele mai importante pentru infrastructura educațională destinată copiilor mici din municipiul Suceava. În cadrul vizitei, ministrul a discutat cu autoritățile locale despre continuarea investițiilor în infrastructură, sănătate și educație, dar și despre necesitatea accelerării proiectelor finanțate prin programele guvernamentale. Reprezentanții administrației județene susțin că astfel de vizite sunt importante pentru monitorizarea investițiilor și pentru atragerea de noi fonduri în județul Suceava.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Deputatul AUR de Suceava, Florin Pușcașu, îi cere premierului să explice de ce România întârzie deschiderea unor noi capacități de producție a ene...
Reprezentant de vânzări – publicitate & mediaBucovina TV Regional · fizic sau online Căutăm colaboratori care să promoveze pachetele Bucovina TV R...
Candidatura deputatului Ioan Bălan pentru primăria Suceava în 2028 se conturează tot mai mult, iar discuții pe această temă s-au purtat în cadrul ședinței PNL...
Programările la medic, verificate de Corpul de Control al Ministerului Sănătății. Ministrul Alexandru Rogobete a sunat anonim la mai multe spitale publice pentru a obține...
Elevii din comuna Moara se vor bucura de o școală nouă. Constructorii au început lucrările la fundația viitoarei clădiri, care va fi modernă, eficientă energetic și...
Bambino Suceava este un centru educațional cu creșă și grădiniță, în care copiii pot fi înscriși începând cu vârsta de un an. Pe parcursul l...