MII DE COPII AU CUCERIT IAȘUL PRIN JOACĂ ȘI IMAGINAȚIE
Iașul s-a transformat, în acest weekend, într-un adevărat tărâm al copilăriei. Mii de copii și părinți au participat la Festivalul Șotron 2026, unul din...
Cine este premierul desemnat de președintele Nicușor Dan? Este întrebarea pe care echipa BTV au adresat-o sucevenilor imediat după anunțul de la București. Răspunsurile au arătat că numele viitorului șef al Guvernului este încă puțin cunoscut în rândul multor cetățeni. Cu toate acestea, oamenii spun că își pun speranțele într-o schimbare și așteaptă măsuri concrete care să le îmbunătățească viața. Premierul desemnat Adrian Veștea pare să fie, cel puțin pentru moment, o figură aproape necunoscută pentru mulți suceveni. Cei care au fost întrebați de noul premier au recunoscut că nu au auzit până acum de acesta sau că știu foarte puține despre activitatea sa politică. Chiar și în aceste condiții, oamenii privesc cu optimism perioada următoare și spun că așteaptă rezultate, nu doar promisiuni. Mulți speră ca noul Executiv să aducă stabilitate economică, investiții și soluții la problemele cu care se confruntă populația. Întrebați pe cine consideră mai potrivit pentru funcția de premier dintre Eugen Tomac și Adrian Veștea, cei mai mulți dintre respondenți s-au orientat către fostul Ministru al Dezvoltării, apreciind experiența administrativă și proiectele gestionate de acesta în ultimii ani. Indiferent de numele aflat la conducerea Guvernului, sucevenii spun că își doresc mai puține dispute politice și mai multe măsuri care să se vadă în nivelul de trai, infrastructură și dezvoltarea comunităților locale.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Iașul s-a transformat, în acest weekend, într-un adevărat tărâm al copilăriei. Mii de copii și părinți au participat la Festivalul Șotron 2026, unul din...
La 137 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu, marele poet național a fost comemorat la Suceava printr-un eveniment cultural desfășurat la statuia care îi poartă c...
O fântână arteziană neobișnuită a atras atenția trecătorilor de pe strada Scurtă din municipiul Suceava, după ce, potrivit martorilor, un excavator care efect...
Accidentul rutier s-a produs luni dimineață, iar impactul frontal dintre cele două autoturisme a fost extrem de violent. Cei doi șoferi au rămas încarcerați î...
Un copil de 5 ani s-a înnecat, duminică, la Ștrandul municipal din Iași. Micuțul a fost preluat de urgență de un echipaj de ambulanță solicitat la fața locului și a...
Un vârstnic în vârstă de 90 de ani și-a pierdut viața, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui incendiu izbucnit la locuința sa din c...