(Video) Cetatea 1932 Suceava, victorie spectaculoasă în fața liderului C...
Cetatea 1932 Suceava a obținut o victorie spectaculoasă în fața liderului CSM Slatina, scor 2-0, într-o partidă care a confirmat forma bună a echipei pregătit...
Dosarul penal deschis după ce un șofer din Iași a spulberat o tânără mamă la Forăști, în a doua zi de Paște a anului trecut, pe 21 aprilie, se află pe rolul Judecătoriei Fălticeni de aproape un an. Până în prezent au avut loc doar trei termene de judecată, toate marcate de amânări, iar următorul termen a fost stabilit pentru data de 19 mai 2026, potrivit portalului instanțelor de judecată.
Accidentul tragic s-a soldat cu moartea unei femei și rănirea gravă a fiicei sale, în vârstă de nici patru ani.
Autorul accidentului circula cu viteză mare și avea dreptul de a conduce suspendat. Acesta a fost trimis în judecată pentru nu mai puțin de trei infracțiuni.
Potrivit publicației Monitorul de Suceava, o persoană apropiată familiei a transmis redacției detalii privind amânările repetate din dosar și ritmul lent al procesului. În prezent, șoferul este cercetat în libertate, sub control judiciar, după ce anterior a fost plasat în arest preventiv și ulterior în arest la domiciliu.
La momentul producerii tragediei, fiica femeii decedate ar fi ieșit pe partea carosabilă. Conform unei expertize, dacă șoferul ar fi circulat cu o viteză apropiată de limita legală admisă în localitate, accidentul ar fi putut fi evitat. În cazul unor accidente cu circumstanțe agravante, precum cel de la Forăști, modificările recente ale Codului Penal prevăd executarea pedepsei în regim de detenție, fără posibilitatea suspendării executării acesteia.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Cetatea 1932 Suceava a obținut o victorie spectaculoasă în fața liderului CSM Slatina, scor 2-0, într-o partidă care a confirmat forma bună a echipei pregătit...
Șeful Serviciului Permise și Înmatriculări ar fi primit sume de bani de la mai multe persoane pentru a influența examinatori din subordine, astfel încât...
Balul Bobocilor este tema ediției de sâmbătă, 24 octombrie a.c., a emisiunii „Tineri pentru tineri”, difuzată de postul nostru, Bucovina TV Regional, de...
Aproape 800 de elevi și profesorii au fost premiați de Consiliul Județean Suceava pentru rezultatele obținute la olimpiadele școlare. Festivitatea a avut loc la Suceava ș...
Compania Națională de Investiții Rutiere a emis un certificat constatator pozitiv pentru un lot al Autostrăzii A8, deși proiectarea înregistrează întârz...
Autostrada A7, care va lega Moldova de sudul țării, avansează spre Pașcani. Primii 49 de kilometri dintre Bacău și Pașcani ar putea fi deschiși circulației până la...