Produse contrafăcute, descoperite într-un microbuz din vama Siret
Haine în valoare de aproximativ 35.000 de lei au fost descoperite de polițiștii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Siret, în noaptea de luni spr...
Directorii de școli numiți de consiliile de administrație nu de IȘJ
În sfârșit se propune un proiect de lege care vrea să mute numirile de la inspectorate la consiliile de administrație. Inițiativa legislativă, depusă în Parlament de un grup de deputați, propune ca atribuțiile privind organizarea concursurilor și desemnarea conducerii să fie transferate de la inspectoratele școlare județene direct către consiliile de administrație ale unităților de învățământ. Viitorii directori ar urma să primească mandate de patru ani, iar contractul de management educațional nu ar mai fi încheiat cu inspectoratul, ci direct cu școala respectivă. Inițiatorii argumentează că aceste modificări au scopul de a separa conducerea executivă de organul deliberativ, cel din urmă având rolul de a evalua și supraveghea activitatea managerială. Măsura ar contribui la descentralizarea deciziei în sistemul de educație, mutând responsabilitatea mai aproape de comunitatea școlară locală și restrângând rolul administrativ al inspectoratelor. Pentru a produce efecte juridice și a schimba modul în care sunt numiți directorii, proiectul de lege trebuie să parcurgă întregul circuit legislativ, să fie adoptat de ambele camere ale Parlamentului și să fie promulgat.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Haine în valoare de aproximativ 35.000 de lei au fost descoperite de polițiștii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Siret, în noaptea de luni spr...
Luca Niculescu este a patra persoană desemnată de președintele Nicușor Dan să formeze noul guvern. Anunțul președintelui a fost făcut luni seară, după ore întregi d...
„Kompromat – Anatomia unui asasinat reputațional”, noul volum semnat de psihologul Ion Duvac, va fi lansat marți, 6 octombrie, la Suceava. Discuțiile vo...
Uneori, cele mai sincere dovezi de iubire vin din gesturile simple. Cu o floare, o felicitare, un cântec și o poezie, copiii de la Grădinița „Prichindel&rdquo...
România are nevoie de capacități mai mari de stocare a energiei electrice. Este solicitarea deputatului sucevean Lucian Florin Pușcașu, care i-a adresat o interpela...
Polițiștii rutieri au organizat filtre și acțiuni de control în perioada 1–4 octombrie, iar abaterile comise de șoferi au fost filmate inclusiv din aer. &Icir...