Clubul de afaceri ALES Suceava se va ocupa de reabilitarea blocului afec...
Acoperișul afectat de incendiul de vinerea trecută din Burdujeni va fi reabilitat de un club de afaceri din Suceava. Membrii ALES au stat de vorbă cu oamenii din zonă și...
Concursul Regional „Șah în școală – Cupa Miron Costin” s-a desfășurat sâmbătă, 7 februarie, la Școala Gimnazială „Miron Costin” din Suceava, reunind aproximativ 200 de elevi din învățământul primar, gimnazial și liceal. Evenimentul a avut ca obiectiv promovarea șahului ca instrument educațional, stimularea gândirii strategice, a spiritului de competiție și a socializării între copii.
Participanții au disputat cinci runde de concurs, iar la final au fost premiați cei clasați pe primele locuri. Copiii au primit cupe, medalii și premii oferite cu sprijinul sponsorilor, bucurându-se de o experiență care a pus accent atât pe performanță, cât și pe fair-play. Concursul a fost organizat de Școala Gimnazială „Miron Costin” Suceava, director prof. Dumitru Moraru, cu sprijinul organizației ȘAH ÎN ȘCOALĂ. Din echipa de organizare au făcut parte cadrele didactice Victor Prăjan, Iulian-Sorin Mazilu, Maria Hrehorciuc, Simona-Liliana Rusu și Augustina-Daniela Șorodoc, alături de profesori voluntari din școlile municipiului. Pe lângă spiritul competițional, atmosfera a fost marcată de camaraderie și entuziasm, iar cei mai mici dintre participanți au demonstrat o maturitate surprinzătoare la masa de joc.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Acoperișul afectat de incendiul de vinerea trecută din Burdujeni va fi reabilitat de un club de afaceri din Suceava. Membrii ALES au stat de vorbă cu oamenii din zonă și...
Un tir a fost scăpat de sub control și s-a oprit într-un trunchi de copac, joi după amiază, pe drumul DN15C, la ieșire din comuna Boroaia. Incidentul s-a petrecut c...
PSD pune două condiții pentru a susține viitorul guvern. Președintele partidului, Sorin Grindeanu, spune că social-democrații cer schimbarea direcției economice și formar...
Un centru de recuperare neuromotorie a fost inaugurat în comuna Arbore. Investiția, realizată prin PNRR, se ridică la aproximativ 3 milioane de lei. Centrul este do...
Platforma Aeroportului Suceava are, începând de acum, un sistem modern de balizaj luminos pentru ghidarea aeronavelor la sol. Lucrările au fost finalizate, ia...
Primarul Sucevei, Vasile Rîmbu, anunță intervenții etapizate în cartierele Obcini și Ițcani, începând din 2027. Edilul spune că administrația preg...