(Video) Președintele Nicușor Dan a ajuns la Suceava
Președintele României, Nicușor Dan, a ajuns joi seară în județul Suceava. Șeful statului a aterizat cu un avion Spartan pe Aeroportul „Ștefan cel Mare&r...
Reprezentanții Uniunii Naționale a Sindicatelor Asistenților Medicali din Serviciile de Ambulanță au ajuns la Suceava pentru o nouă rundă de discuții la Prefectură, după ce membrii sindicatului susțin că drepturile angajaților sunt încălcate de conducerea Serviciului Județean de Ambulanță. Liderii sindicali spun că problemele persistă încă din 2024, de la înființarea organizației sindicale locale.
Potrivit acestora, sindicatul nu ar fi fost recunoscut oficial de conducerea instituției, iar mai mulți membri ar fi supuși presiunilor la locul de muncă.
„Faptul că se încalcă legea dialogului social. Încă din 2024, de când am înființat sindicatul SAMSA Suceava, colegii noștri au probleme cu conducerea. Nu sunt recunoscuți ca organizație sindicală, iar membrii noștri sunt hărțuiți și li se încalcă drepturile prevăzute de lege.”
a declarat Ioana Bădana, prim-vicepreședintele UNSAMSA.
Liderii sindicali mai spun că unul dintre membrii fondatori ai organizației ar fi vizat de proceduri disciplinare repetate, despre care afirmă că ar avea scopul de a duce la concedierea acestuia.
„Se urmărește concedierea secretarului nostru din sindicat prin acordarea unor calificative negative, într-un mod abuziv. Este evaluat de comisii inferioare pregătirii sale profesionale.”
a mai precizat Ioana Bădana.
Reprezentanții sindicatului speră ca discuțiile cu autoritățile județene să conducă la o soluție și la reluarea unui dialog real între angajați și conducerea instituției.
„Este a doua întâlnire de dialog social la nivelul Prefecturii și sperăm să plecăm cu rezultate pozitive. Serviciile județene de ambulanță sunt instituții publice, iar angajații au drepturi, nu doar obligații.”
a mai precizat prim-vicepreședinte UNSAMSA.
La rândul său, președintele organizației sindicale spune că problema trebuie tratată cu seriozitate și că sindicatele trebuie să rămână independente de managementul instituțiilor.
„Noi dorim să separăm lucrurile: managementul pe de o parte, sindicatul pe de altă parte. Sindicatele apără oamenii, iar managerii au obligația de a conduce instituția performant.”
a declarat Ștefan Petrișor, președintele UNSAMSA.
Liderii sindicali avertizează că, dacă situația nu va fi rezolvată în urma dialogului de la Prefectură, vor continua demersurile în instanță și vor solicita intervenția autorităților competente.
„Vom continua demersurile și în instanță. Vom fi prezenți de fiecare dată când vom fi solicitați, însă sperăm ca după discuțiile de astăzi lucrurile să revină la normal.”
a mai declarat Ștefan Petrișor, președintele UNSAMSA.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Președintele României, Nicușor Dan, a ajuns joi seară în județul Suceava. Șeful statului a aterizat cu un avion Spartan pe Aeroportul „Ștefan cel Mare&r...
Siegfried Mureșan este persoana desemnată de președintele Nicușor Dan pentru funcția de premier. Decizia a fost luată la finalul zilei, după consultări cu toate partidele...
Magistrații suceveni au admis joi contestația procurorilor privind prelungirea arestului preventive în cazul șoferului de ride-sharing cercetat pentru tentativă de...
Un tânăr de 15 ani a fost reținut pentru 24 de ore, la Neamț, după ce ar fi încercat să fure dintr-o școală. Potrivit informațiilor din anchetă, adolescentul...
Președintele Nicușor Dan va avea joi consultări cu partidele și grupurile parlamentare, în vederea desemnării unui candidat pentru funcția de prim-ministru. Discuți...
Românii au consumat mai puțină energie electrică în primele șapte luni ale anului. Datele INS arată o scădere de aproape 12% în cazul populației, față d...