Alertă în vama Siret; oamenii și lucrătorii din vama au fost evacuați
Alarmă cu drona, vineri seara în vama Siret. Alertă s-a dat aproape de ora 21:00, iar traficul prin punctele de trecere a frontierei Siret-Porubne și Vicovu de Sus-...
Platforma Aeroportului Suceava are, începând de acum, un sistem modern de balizaj luminos pentru ghidarea aeronavelor la sol. Lucrările au fost finalizate, iar recepția este programată în perioada următoare.
Platforma, dată în folosință în 2015, are acum cinci poziții de parcare, marcaje noi, lumini LED și sisteme automate VDGS, care ajută piloții să alinieze și să oprească aeronavele cu precizie. Sistemele pot fi utilizate inclusiv pe timp de noapte și în condiții de vizibilitate redusă. Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, spune că lucrările au fost realizate în mai puțin de jumătate de an și fac parte din planul de modernizare a aeroportului. Șoldan a mai anunțat că, în următoarele săptămâni, va fi anunțat constructorul noului terminal al Aeroportului Suceava. Potrivit acestuia, noua construcție va avea o suprafață de aproape patru ori mai mare decât cele două terminale existente împreună. În comunicatul său, președintele CJ Suceava amintește și de revenirea bazei Wizz Air la Suceava, operaționalizarea sistemului ILS CAT III și creșterea traficului aerian. În lunile iunie, iulie și august 2026, aeroportul a înregistrat recorduri consecutive de trafic, iar în august a fost atins un total de 108.036 de pasageri.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Alarmă cu drona, vineri seara în vama Siret. Alertă s-a dat aproape de ora 21:00, iar traficul prin punctele de trecere a frontierei Siret-Porubne și Vicovu de Sus-...
Acoperișul afectat de incendiul de vinerea trecută din Burdujeni va fi reabilitat de un club de afaceri din Suceava. Membrii ALES au stat de vorbă cu oamenii din zonă și...
Un tir a fost scăpat de sub control și s-a oprit într-un trunchi de copac, joi după amiază, pe drumul DN15C, la ieșire din comuna Boroaia. Incidentul s-a petrecut c...
PSD pune două condiții pentru a susține viitorul guvern. Președintele partidului, Sorin Grindeanu, spune că social-democrații cer schimbarea direcției economice și formar...
Un centru de recuperare neuromotorie a fost inaugurat în comuna Arbore. Investiția, realizată prin PNRR, se ridică la aproximativ 3 milioane de lei. Centrul este do...
Primarul Sucevei, Vasile Rîmbu, anunță intervenții etapizate în cartierele Obcini și Ițcani, începând din 2027. Edilul spune că administrația preg...