Din Suceava în toată țara: cum își pregătesc atelierul cu Pictorul Feric...
Amenajarea unui atelier de creație presupune timp și planificare: este nevoie de șevalete, culori, pânze, pensule, accesorii și, uneori, și de foiță de aur pentru d...
Paștele este una dintre cele mai importante sărbători ale creștinătății, încărcată de semnificații religioase și tradiții păstrate de generații. În această perioadă, românii se pregătesc pentru masa pascală, unde nu lipsesc ouăle roșii și preparatele din carne de miel. În județul Suceava, fermierii locali spun că mieii sunt deja pregătiți pentru a ajunge pe mesele oamenilor.
Sărbătoarea Paștelui, celebrată anul acesta pe 12 aprilie, simbolizează Învierea lui Hristos și victoria vieții asupra morții. Tradiția spune că ouăle roșii, nelipsite de pe masa pascală, amintesc de sângele Mântuitorului și de sacrificiul făcut pentru oameni. Tot în această perioadă, în multe gospodării din România, mielul devine preparatul principal al mesei de sărbătoare, un simbol al jertfei și al renașterii spirituale. La o fermă din județul Suceava, pregătirile sunt deja în plină desfășurare. Peste 400 de miei cresc aici și urmează să fie aleși de suceveni pentru masa de Paște. Fermierul spune că, deși anul acesta sărbătoarea vine mai devreme decât în alți ani, nu există motive de îngrijorare. Crescătorul spune că a moștenit pasiunea pentru animale de la bunici și că se ocupă de fermă de mai bine de 17 ani. Alături de ouăle roșii frumos încondeiate și de celelalte bucate tradiționale, mielul rămâne unul dintre simbolurile mesei pascale. Iar pentru fermierii din județul Suceava, perioada dinaintea Paștelui este una dintre cele mai importante din an.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Amenajarea unui atelier de creație presupune timp și planificare: este nevoie de șevalete, culori, pânze, pensule, accesorii și, uneori, și de foiță de aur pentru d...
Accident rutier grav în județul Iași. Un microbuz cu 19 persoane s-a răsturnat într-o curbă Un microbuz înmatriculat în Republica Moldova, î...
Îngrijorările privind alertele de dronă se intensifică în regiunea de nord a țării. După ce sâmbătă seară locuitorii din județele Iași, Neamț, Bacău, Bo...
UPDATE 19:24: Alarma aeriană a încetat. UPDATE 19:00: Aeroportul „Ștefan cel Mare” din Suceava a luat măsuri în urma mesajului RO-Alert. Po...
Partidă echilibrată și cu patru goluri în confruntarea dintre Cetatea și FC Bihor. Cele două formații au oferit un meci disputat, în care fiecare echipă a reu...
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...