Din Suceava în toată țara: cum își pregătesc atelierul cu Pictorul Feric...
Amenajarea unui atelier de creație presupune timp și planificare: este nevoie de șevalete, culori, pânze, pensule, accesorii și, uneori, și de foiță de aur pentru d...
Un videoclip filmat de mai mulți tineri în zona unei treceri de pietoni din municipiul Iași, pornit de la un trend de pe o rețea de socializare, a atras atenția polițiștilor. Imaginile filmate și încărcate pe rețelele sociale fac parte dintr-un trend periculos, care presupune traversarea pe trecere până la jumătatea zebrei, după care pietonul se întoarce pe trotuar.
Oamenii legii atrag atenția că traversarea trebuie făcută în siguranță și fără schimbarea bruscă a direcției, pentru a evita producerea unui accident rutier.
În acest caz, polițiștii s-au autosesizat marți și efectuează cercetări pentru a stabili circumstanțele în care a fost realizat și publicat clipul online.
Respectarea regulilor de circulație nu este doar o obligație legală, ci o măsură de protecție pentru voi și cei din jur.
Totodată, din punct de vedere legal, art. 167, alin (1), lit. c) din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 _privind circulația pe drumurile publice_, se interzice pietonilor și persoanelor asimilate acestora ,,să prelungească timpul de traversare a drumului public, să se oprească ori să se întoarcă pe trecerile pentru pietoni care nu sunt prevăzute cu semafoare”. au transmis reprezentanții IPJ Iași.
Conform Codului rutier, această contravenție se sancționează cu amendă cuprinsă între 405 și 607 lei.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Amenajarea unui atelier de creație presupune timp și planificare: este nevoie de șevalete, culori, pânze, pensule, accesorii și, uneori, și de foiță de aur pentru d...
Accident rutier grav în județul Iași. Un microbuz cu 19 persoane s-a răsturnat într-o curbă Un microbuz înmatriculat în Republica Moldova, î...
Îngrijorările privind alertele de dronă se intensifică în regiunea de nord a țării. După ce sâmbătă seară locuitorii din județele Iași, Neamț, Bacău, Bo...
UPDATE 19:24: Alarma aeriană a încetat. UPDATE 19:00: Aeroportul „Ștefan cel Mare” din Suceava a luat măsuri în urma mesajului RO-Alert. Po...
Partidă echilibrată și cu patru goluri în confruntarea dintre Cetatea și FC Bihor. Cele două formații au oferit un meci disputat, în care fiecare echipă a reu...
Aproape 10 milioane de lei, promiși pentru Broșteni după inundațiile de anul trecut, nu au ajuns nici până acum la destinație. Președintele Consiliului Județean Suc...