Cetatea 1932 Suceava câștigă meciul cu ASA Târgu Mureș
Cetatea 1932 Suceava a obținut o victorie importantă în deplasare, în fața celor de la ASA Târgu Mureș, în etapa a II-a a Ligii a II-a. Partida di...
Mai sunt doar câteva zile până la revenirea fotbalului de Liga a II-a la Suceava, iar Stadionul Areni se află în plin proces de modernizare. Lucrările au intrat pe ultima sută de metri, iar arena a primit deja omologarea necesară pentru găzduirea meciurilor din noul sezon.
Pe Stadionul Areni se lucrează intens înaintea debutului oficial al Cetății 1932 Suceava în Liga a II-a. Cea mai vizibilă schimbare este montarea celor 2.500 de scaune noi la Tribuna a II-a, investiție care va îmbunătăți atât confortul spectatorilor, cât și aspectul arenei. În ultimele săptămâni au fost realizate și alte lucrări importante. Gazonul a trecut printr-un amplu proces de regenerare, au fost renovate mai multe spații din incinta stadionului, au fost înlocuite băncile de rezerve, iar la toate căile de acces au fost instalate camere de supraveghere, în conformitate cu cerințele Federației Române de Fotbal. Toate aceste investiții au permis omologarea stadionului pentru sezonul 2026-2027 al Ligii a II-a, astfel că Cetatea 1932 Suceava va putea disputa primul meci oficial pe teren propriu în fața propriilor suporteri. Debutul este programat sâmbătă, 1 august, de la ora 11:00, când echipa pregătită de Petre Grigoraș va întâlni Concordia Chiajna.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Cetatea 1932 Suceava a obținut o victorie importantă în deplasare, în fața celor de la ASA Târgu Mureș, în etapa a II-a a Ligii a II-a. Partida di...
Revenirea Cetății 1932 Suceava în Liga a II-a s-a încheiat fără puncte. Echipa pregătită de Petre Grigoraș a fost învinsă cu 3 la 1 de Concordia Chiajna...
Așteptarea suporterilor suceveni este tot mai mare înaintea revenirii fotbalului de Liga a II-a pe Stadionul Areni. Cu o zi înaintea duelului dintre Cetatea 1...
Bradul Putna și-a aflat adversara din turul al doilea al Cupei României. Formația suceveană va primi vizita echipei USV CSM Iași, într-un meci programat, mier...
FC Botoșani caută primul succes din noul sezon al SuperLigii. După două remize în primele etape, echipa pregătită de Marius Croitoru va evolua luni, în deplas...
Cetatea 1932 Suceava își întărește conducerea înaintea debutului în Liga a II-a. Fostul internațional român Dorin Goian revine în cadr...